Ziua toată și noaptea întreagă sufletul meu se îngrijește de Tine, Doamne, Te caut pe Tine. Duhul Tău mă atrage să Te caut și amintirea Ta veselește mintea mea.

Sufletul meu Te-a iubit și se bucură că Tu ești Dumnezeul și Domnul meu, și tânjesc după Tine până la lacrimi. Chiar dacă totul ar fi frumos în lume, de nimic pământesc nu mă îngrijesc și sufletul meu dorește numai pe Domnul.

Sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu nu mai poate fi mulțumit cu nimic de pe pământ, ci, ca un prunc care s-a pierdut de mama sa, se avântă necontenit spre Domnul și strigă: „Sufletul meu tânjește după Tine și Te caut cu lacrimi”.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Ed. Deisis, Sibiu, 2000, p. 240)