Pe acest foc dumnezeiesc (dragostea lui Dumnezeu) l-au primit toţi preacuvioşii şi de Dumnezeu purtătorii părinţii noştri, fugind din lume şi de toate cele din lume. Şi unii dintre ei au fost în viaţa de obşte şi în desăvârşita ascultare şi cu tăierea voinţei lor până la ultima suflare aflându-se, au luat cununa muceniciei din dreapta Domnului. Alţii s-au nevoit în pustietăţi şi în munţi, în peşteri şi în prăpăstiile pământului, mergând pe căi strâmte şi înguste, pururea moartea lui Iisus Domnul în trupul lor purtând, ca Hristos s-a răstignit, în foame şi în sete, şi în tot felul de nenorociri vieţuind, în rugăciune neîncetată şi lacrimi, şi în cea mai de urmă sărăcie a lui Hristos, şi a Sfinţilor Apostoli, viaţa lor petrecând şi poruncile evanghelice ca lumina ochilor curate şi neprihănite păzindu-le, s-au învrednicit de împărăţia cerurilor. Şi ce să zic mai mult? Acest foc dumnezeiesc al darului lui Dumnezeu l-au primit cu toată sârguinţa toţi sfinţii, păzind mântuitoarele de suflet porunci evanghelice, fără de lucrarea cărora numai cu una credinţa pravoslavnică a se mântui nu este cu putinţă, adevăraţi robi ai lui Hristos de tot rangul şi de toată starea, şi în orice loc al domniei Lui, dobândind mântuire.

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 85)