Plictiseala la citire îl mustră deja pe cel care citeşte şi e partea celor ce sunt nepăsători faţă de ea; ea sperie şi alungă de la noi orice gândire la Dumnezeu şi stăruinţa în ea face mintea să se împrăştie şi să cadă în cele ale lumii, în amăgiri şi lucruri omeneşti, în cercetări privitoare la cuvinte, în cazul în care citirea se face de dragul repetiţiei, pentru a scoate de aici slavă omenească sau pentru subţirimea gândirii.

Dar cel ce frecventează Scripturile de dragul adevărului îşi are gândirea sa locuind neîncetat în cer, e cu Dumnezeu în fiece clipă, gândurile sale se învârt în jurul tânjirii după lumea viitoare, lumea aceasta părând în ochii săi ceva demn de dispreţ, iar gândirea sa meditează necontenit la nădejdea viitoare; toată viaţa lui nu-şi va alege altă lucrare, osteneală sau slujire mai mare decât aceasta.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Editura Deisis, 2003, p. 341)