Bine este să rămânem între hotarele lucrurilor de trebuinţă şi să ne silim cu toată puterea să nu trecem dincolo de acestea, căci dacă suntem duşi de poftă spre cele plăcute ale vieţii, niciun temei nu mai opreşte pornirea noastră spre cele dinainte.

Fiindcă ceea ce este peste trebuinţă nu mai are nici un hotar, ci o năzuinţă fără sfârşit şi o deşertăciune fără capăt sporeşte necontenit osteneala în jurul lor, hrănind pofta, ca pe o flacără, prin adăugarea materiei.

(Nil Ascetul, Cuvânt ascetic, traducere de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în Filocalia, vol. I, Sibiu, 1947, p. 214)