Cuviosul Nil era de neam din Constantinopol unde, fiind bine crescut, a pătruns toate învățăturile cărții și s-a făcut orator ales în cuvinte. Venind în vârstă desăvârșită, s-a însoțit cu o cinstită soție și a născut cu ea doi fii, unul de parte bărbătească și altul femeiască. Iar pentru neamul său bun și pentru înțelepciunea lui cea mare, a fost ales eparh (prefect) al cetății, în vremea împărăției lui Mavrichie, și viețuia cu plăcere de Dumnezeu în cinste și în curățenie.

Apoi, socotind deșertăciunea lumii acesteia care petrece în răutate, cum că nimic într-însa nu este statornic, nimic drept și veșnic, ci toate răzvrătite, pline de nedreptate și vremelnice, a voit a căuta viața cea veșnică, în care este veselia cea adevărată și neschimbată, precum și bunătățile cele nesfârșite. Atunci a sfătuit și pe soția sa să se învoiască la hotărârea lui cea bună.

Deci, mai întâi a împărțit la săraci toată averea lor, apoi a dăruit libertate robilor și roabelor. După aceasta și-au împărțit între ei pe fiii lor; soția a luat pe fiica sa, iar el a luat pe fiul său, anume Teodul și au ieșit din Constantinopol, lăsând lumea și toate cele din lume.

Soția lui s-a dus, împreună cu fiica sa, în Egipt și, intrând acolo într-o mănăstire de fecioare, a primit viața călugărească și într-însa a petrecut bine zilele sale, slujind Domnului. Iar fericitul Nil, împreună cu fiul său Teodul, s-au dus la Muntele Sinai și sălășluindu-se în pustie, împreună cu sfinții părinți, a primit chipul monahilor, urmând vieții lor, postind, nevoindu-se și sârguindu-se în multe feluri de osteneli călugărești.

Astfel petrecând ei viața monahicească, s-a făcut năvălirea barbarilor spre acea pustie, care, venind fără veste că niște fiare sălbatice, au ucis pe mulți sfinți părinți, iar pe alții i-au robit. Între aceștia a robit și pe Teodul, fiul lui Nil, după care tatăl său se tânguia cu amar; dar mai vârtos atunci când a auzit că era să fie junghiat de barbari ca jertfă, precum se scrie în cuvântul scris despre el. Dar Dumnezeu a păzit pe Teodul viu și întreg pentru că l-a răscumpărat de la barbari episcopul cetății Eliuziei și l-a făcut cleric spre slujba Bisericii.

De acest lucru înștiințându-se Cuviosul Nil, s-a dus singur în cetatea Eliuziei și a fost primit cu cinste de episcopul locului, care l-a hirotonit preot, deși nu voia, și l-a rugat pe el să rămână împreună cu dânsul. Nevrând fericitul Nil să rămână acolo, de vreme ce voia să se întoarcă în Sinai, episcopul i-a dat pe fiul său și i-a slobozit pe ei cu pace. Fericitul Nil, venind iarăși la locul său cel dintâi în Sinai, împreună cu fiul său, a viețuit ani îndelungați și a alcătuit multe cuvinte pustnicești pline de înțelepciune și de folos. Apoi, scriind diferite epistole, a trecut la Domnul.