Avem nevoie, în împrejurările vieţii, de un altul mai mic ca noi. Este o nevoie atât de neînlăturat, încât chiar cel mai bogat dintre oameni nu-i scutit de această dependenţă şi nu se poate lipsi de cel mai sărac. După cum cei lipsiţi, siliţi sunt să ajungă la mâna celor bogaţi, tot aşa, cei bogaţi nevoie au de cei lipsiţi, încă şi mai mult. Ca să dovedim aceasta, să presupunem, de vreţi, două oraşe, unul locuit numai de bogaţi, celălalt, numai de săraci. Că în cel dintâi nu se află nici un sărac, iar în cel de-al doilea, nici un bogat. Poporul din fiecare să fie bine ales - şi să vedem care din ele îşi va putea ajunge sieşi mai bine.

Iată: în oraşul bogaţilor nu se va găsi zidar, tâmplar, cizmar, brutar, fierar, cultivator, şi nici un lucrător de orice fel. Ce bogătaş ar primi să aibă una din aceste îndeletniciri, atunci când, chiar cei care se îndeletniciseră odinioară cu ele nu mai pot face o asemenea grea muncă, după ce s-au îmbogăţit!… Şi atunci, oraşul cu bogaţii cum o va duce? Veţi zice: Bogaţii vor da bani celor săraci ca să cumpere de la ei produsul industriei lor. Dar atunci înseamnă că ei nu-şi ajung loruşi, şi au nevoie de alţii.

Să vedem acum, dacă oraşul locuit de săraci, în lipsă de bogaţi, ar trece printr-o asemenea încurcătură. Deloc. Ca să clădeşti o casă, nu-i nevoie nici de aur, nici de argint, nici de mărgăritare, ci să ştii cum s-o faci şi să ai mâini şi nu cine ştie ce fel de mâini, ci mâini bătătorite, cu degetele întărite; mai ai nevoie de putere, de lemn şi de pietre. Ca să-ţi faci un veşmânt, aurul şi argintul de prisos sunt. Ceea ce trebuie sunt iarăşi mâini, pricepere, femei care să ţese. Iar pentru a munci, pentru a cultiva pământul, de bogaţi sau de săraci este nevoie? Vădit, de săraci. Dacă-i vorba de bătut fierul sau de altă îndeletnicire a mâinii, tot cei mici sunt totdeauna cei mai de trebuinţă. Unde se face simţită nevoia de cei bogaţi?

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 78)