Cuvânt despre folosul pomenirii morților.

Un oarecare om din Cipru a fost robit și, ducându-l pe el în Persia, acolo l-au închis pe el în temniță. Iar, scăpând unii de acolo și venind în Cipru, părinții lui i-au întrebat dacă nu cumva acolo l-au văzut pe dânsul. Și, răspunzând, le-au spus lor că a murit. Și încă noi, au zis ei, cu mâinile noastre l-am îngropat pe el. Dar nu fusese acela de care l-au întrebat ei, ci altul care semăna cu el; încă le spusese lor ziua și luna în care murise el.

Deci, părinții îi făceau lui, ca pentru un mort, pomeniri, trei Liturghii pe an. Iar, după ce au trecut patru ani, omul acela robit, fugind de la perși, a venit în Cipru. Și i-au zis lui părinții săi: „Noi auzisem că ai murit și îți făceam pomenire de trei ori pe an”. Și, auzindu-i pe ei spunând aceasta, i-a întrebat pe ei, în care lună și în care zi făceau aceasta. Iar ei i-au spus: „La Sfânta Naștere a lui Hristos, la Sfintele Paști și în Sfânta zi a Cincizecimii”. Deci, el le-a zis lor: „Întru aceste trei zile ale anului, venea la mine cineva în haine albe ca soarele și mă slobozea pe mine din lanț și din temniță și umblam toată ziua și nimeni nu mă cunoștea pe mine. Iar a doua zi, iarăși mă aflam purtând lanțuri”.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 232)