(Foto) Pași de pelerin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Agiasos, Insula Lesvos





















Biserica „Adormirii Maicii Domnului” de la Agiasos adăpostește o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. După tradiţie, icoana a fost pictată de către Sfântul Evanghelist Luca. Se ştie că aceasta icoană a ajuns în Insula Lesvos, fiind adusă de către monahul Agaton din Efes, ce a păstrat-o în vremurile tulburi ale perioadei iconoclaste. Agaton a venit în însulă în anul 830, pentru a o întâlni pe împărăteasa Irina a Atenei care luptase mult ca icoanele să-şi recapete locul ce li se cuvenea. Ajuns aici, deși împărăteasa murise între timp, Agaton a construit un schit care să adăpostească icoana.
La un moment dat, monahii au realizat o replică fidelă a icoanei deoarece icoana pictată pe amestec de ceară şi mastic a început să se degradeze, iar icoana originală o ascund într-un loc special din zidul iconostasului. În anul 1938, mitropolitul Iacob I de Mitiline face cercetări pentru descoperirea icoanei. Spre surprinderea lui, icoana făcătoare de minuni Hodighitria, pictată de Sfântul Evanghelist Luca, stătea aşezată pe catapeteasmă în spatele replicii. Imediat a fost chemat renumitul pictor Vasile Rahcevski pentru a se ocupa de restaurarea acesteia. Astăzi, icoana este aşezată spre închinare într-un proschinitar de marmură în faţa iconostasului.