(Foto) Ruinele vechii cetăți antice Laodiceea
Laodiceea este o cetate în sud-vestul Frigiei, în provincia romană Asia, în partea de vest a Turciei asiatice din zilele noastre. A fost întemeiată în secolul 3 î.Hr. de către regele Seleucid Antiochus II, care a denumit-o astfel după soţia sa, Laodice. Cetatea se află în valea fertilă a râului Lycus (un afluent al râului Meandru), în apropiere de Hierapolis şi Colose; era numită Laodiceea „de pe Lycus“ pentru a o deosebi de alte cetăţi care purtau acelaşi nume. Este ultima din cele șapte cetăți către ale căror biserici Sfântul Apostol Ioan adresase epistolele din Apocalipsă. În Laodiceea, în anul 343, ierarhii Bisericii au ținut și un Sinod local la care s-a stabilit canonul cărților Sfintei Scripturi. Imaginile au fost realizate în luna august 2022.