(Foto) Scene din viața și minunile Sfântului Cuvios Sava cel Nou, zugrăvite în biserica mănăstirii sale din Kalymnos














Cuviosul Sava cel Nou este considerat ocrotitorul Insulei Kalymnos din Grecia. Cuviosul Sava s-a nevoit în ultmii 20 de ani din viață la Mănăstirea „Tuturor Sfinților”, unde a adus o viață plină de asceză și trezvie desăvârșită, până la cuviosul său sfârșit, în 1948. Cuvântul său era plin de milostivire și mângâiere, ajungând un părinte iubitor atât monahilor, cât și locuitorilor Insulei Kalymnos.
Sfântul Sava a fost prietenul Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina. La rugămintea acestuia, Sfântul Sava a săvârșit numeroase liturghii în Mănăstirea „Sfânta Treime” din Insula Eghina, inițiindu-le pe maicile de acolo în pictura icoanelor și în muzica bisericească. Părintele Sava a fost singurul preot care a săvârşit slujba de înmormântare a Sfântului Nectarie și a fost primul care a pictat icoana sfântului ierarh după adormirea sa, cu aureolă de sfânt. Maica stareță din Eghina ezita să pună icoana în biserică, însă după 40 zile de la adormirea Sfântului Nectarie, Părintele Sava i-a poruncit: „Trebuie să faci ascultare. Ia icoana și o așază pe iconostas și nu mai cerceta voia lui Dumnezeu!”.
Sfântul Sava cel Nou este mare mijlocitor pentru dobândirea de prunci.