Mănăstirea Sucevița, numită de cercetătorul francez Paul Henry „Testamentul artei clasice moldovenești”, este, în ordine cronologică, ultima și cea mai mare mănăstire cu frescă pictată în exterior din nordul Moldovei. Pictura exterioară a acesteia este cea mai bine păstrată din grupul bisericilor moldovenești cu pictură exterioară, singura care-și păstrează latura de nord. Definitorie pentru Sucevița rămâne, însă, Scara Sfântului Ioan, cea mai vastă interpretare iconografică românească a credinței într-o primă judecată imediat după moarte și una din cele mai valoroase compoziții ale picturii medievale românești.