Mai întâi trebuie să știm că:

Osul este un organ dur, rezistent, alb gălbui, din care este alcătuit scheletul;

Fractura este apariția unei soluții de continuitate în structura osului;

Osteoporoza este o boală a osului care constă în scăderea progresivă a masei osoase, scăderea rezistenței și predispoziția la fracturi;

Fractura osteoporotică este o fractură ce apare ca urmare a unui traumatism de mică energie sau atraumatic.

Osul este format dintr-o matrice proteică (85% colagen) pe care se depun sărurile minerale (cristale fosfocalcice de hidroxiapatită). Masa osoasă ajunge la dezvoltare maximă în jurul vârstei de 30 ani. Formarea osoasă este opera unor celule osteoformatoare (osteoblaste) și resorbtive (osteoclaste). Procesul este unul continuu de-a lungul existenței. În cazul osteoporozei, scade activitatea de formare și crește cea de resorbție. După 50 de ani, pierderile devin constante (0,5 - 1% anual), mai rapide la femei și mai accentuate după menopauză.

Pe terenul osos fragilizat apar fracturile osteoporotice. Evenimentul traumatic cel mai frecvent este reprezentat de fracturile vertebrale iar în grupul fracturilor extravertebrale o deosebită atenție va fi acordată fracturilor severe, fracturi asociate, la această vârstă, cu creșterea semnificativă a mortalității.

Fractura șoldului este considerată drept „barometrul internațional al osteoporozei”. Ce ne arată acest barometru atunci când este studiat de epidemiologi? Din cauza faptului că numărul populației vârstnice crește de la an la an, incidența mondială a fracturii colului femural se așteaptă să crească brusc de la 1,7 la 6,3 milioane. Dacă se vor lua în considerație continentele Asia și America de Sud, care își vor ameliora speranța de viață, numărul fracturilor va ajunge la 8 - 10 milioane. Cum acești bolnavi se tratează în serviciile de ortopedie, chirurgii lansează un semnal de alarmă: „nu mai este de-ajuns un tratament corect al acestor fracturi, ci trebuie asigurată prevenția lor”. În acest fel putem spera la scăderea numărului de fracturi pe viitor.

Prevenția fracturilor osului fragil

• Prevenția primară (activă) are în centrul său căderile

80% din fracturile extravertebrale sunt consecințe a unor căderi. Preocuparea centrală va fi prevenirea căderilor. Prevenția primară este însă multifuncțională: se începe cu depistarea prin teste a factorilor de risc, reducerea tratamentelor psihotrope, exerciții de tonifiere musculară, corecția deficiențelor vizuale, a echilibrului, prevenția mecanică (protector de șold) ca și adaptarea locuinței la restantul funcțional (fără praguri, covoare, scări, etc.). Prevenirea este dificilă și, în practică, evită fracturile la numai 30% dintre persoanele tratate.

• Prevenția secundară care are drept obiectiv menținerea DMO (densității masei osoase)

Dispune de mijloace nefarmacologice (igieno-dietetice) din care amintim ca obligatorii în indicațiile de tratament exercițiile fizice, expunerea la soare, renunțarea la fumat. Mijloacele de prevenție farmacologice au strategii precise de tratament cu medicamente ce vizează formarea osoasă (stimulatoare ale osteogenezei), resorbția osoasă (antiresorbative) sau mixte. Tratamentul va ține cont de severitatea fracturilor. În fracturile severe acidul ZOLEDRONIC ar fi de primă intenție, iar în cele nesevere (sau la pacienții fără fracturi) indicația depinde de valoarea DMO. Preferințele în această a doua eventualitate se îndreaptă spre IBRANDRONAT și RALOXIFEN.

• Prevenția terțiară se referă la chirurgia cuplată obligatoriu cu reeducarea funcțională.

În principiu tratamentul fracturilor la vârstnici nu se deosebește de cel al tinerilor. Și totuși unele deficiențe există, dintre care remarcăm cel puțin două priorități: tratamentul precoce și cu tehnici adaptate la calitatea osului sporotic. Cum riscurile cresc proporțional cu momentul intervenției, 48h de la accident pare a fi perioada optimă a unui tratament precoce. Tehnicile chirurgicale vor opta pentru osteosinteza fermă, aceasta fiind singura condiție ca implantul să poată prelua solicitările înaintea consolidării și să permită sprijinul cât mai rapid. Pentru a se evita complicațiile (deplasările secundare, întârzierile în consolidare și pseudartrozele) au fost propuse: acoperirea șuruburilor cu hidroxiapatită, se vor prefera osteosintezele centromedulare, blocate, cu focar închis, pierderile de substanță se umplu cu biomateriale sau ciment, injectarea cimentului compozit pe șuruburile canulate, adăugarea în focar de substanțe osteoformatoare (BMP), a unor doze mari de 1.34 PARATHORMON sau BIFOSFONATE (experimental). Despre avantajele lărgirii indicației artroplastiilor (umăr, cot, șold, genunchi) se discută încă. În fracturile rahisului au apărut tehnici noi ca vertebro și cifoplastiile.

Reeducarea postoperatorie însoțește tratamentul chirurgical și va fi urmărită până la căpătarea autonomiei. În sfârșit, la externare, având în vedere posibilitatea  apariției de noi fracturi va fi indicat un protocol de tratament ținând cont de severitatea fracturii tratate.

În concluzie, osteoporoza nu reprezintă numai o problemă medicală ci și una economică care va necesita resurse din ce în ce mai mari. Ideal ar fi aplicarea pe scară largă a unui tratament profilactic prin care să se evite costurile importante ale îngrijirii fracturilor și complicațiilor acestora.

Prof. Dr. Nicolae Mihail Georgescu, medic primar pe specialitatea ortopedie și traumatologie, este doctor în științe medicale și membru a numeroase societăți științifice: Societatea Română de Ortopedie Traumatologie (SOROT), Asociația Traumatologilor și Ortopezilor din Moldova (ATOM), Asociația Europeană de Ortopedie și Traumatologie  (EFORT), Uniunea Medicală Balcanică, AO Alumni Association (AOAA), Societatea Internațională de Chirurgie Ortopedică și Traumatologie (SICOT) și Asociația Traumatologilor și Ortopezilor din Republica Moldova (ATORM). Este în contract cu CAS Iași la Policlinica Providența și poate fi găsit de luni până vineri pe bază de programare.