Cununa curăției este cea mai minunată podoabă a celui tânăr. Cel ce se înfrânează la vârsta tinereții, lesne se va lupta cu pornirile lui trupeşti şi la maturitate. Astfel, pentru paza curăției de la vârsta tinereții, i se va da lui bătrâneţe luminoasă. Şi ceea ce este mai de laudă, la înfricoşătoarea Judecată el va sta de-a dreapta Mântuitorului, în haina cea albă a curăţiei, ca să cânte împreună cu cei ce au biruit păcatul şi care poartă în mâini ramuri de finic, minunată cântare: Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, Care şade pe tron, şi de la Mielul! (Apoc. 7, 10).

Dacă nu se deprinde omul cu curăţia atâta timp cât este feciorelnic, greu poate să dobândească aplecare către ea după ce a experimentat desfătările cele îmbolditoare ale patimilor desfrânării. Lupta pentru curăţie este mai uşoară pentru cel curat decât pentru cel întinat. Până nu a gustat dintr-o anumită mâncare, ci numai a auzit de aceasta, limba nu încearcă o dorinţă prea mare să o guste. „Aşa şi trupurile curate: primesc din necunoaşterea patimii desfrânării mare uşurare în lupta împotriva desfrânării”, spune Sfântul Ioan Scărarul.

Ce ne ajută cel mai mult în izgonirea diavolilor desfrânării? Credinţa în Dumnezeu, frica de El şi căutarea stăruitoare a ajutorului dumnezeiesc. Virtuţile nu se câştigă doar cu puterile omeneşti. Acest lucru este valabil mai cu seamă în privinţa curăţiei. Sfântul Ioan Scărarul pe bună dreptate subliniază: „Nimeni dintre cei înţelepțiţi în păzirea curăţiei nu a putut să se socotească pe el însuşi la această dobândire. Pentru că nu este în puterea noastră să ne biruim propria fire. Acolo unde firea poate fi biruită, se simte prezenţa Aceluia Care se află mai sus de fire”.

(Arhim. Serafim Alexiev, Curăția – tâlcuire la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, p. 49-50)