Ai văzut ce daruri are această rugăciune azi, la mireni? Nu excluzi pe nimeni, numai dacă are darul lui Dumnezeu.

Dar ai văzut Sfântul Zaharia Ciubotarul din Constantinopol, ca să vezi ce fel de mireni erau cu rugăciunea minții? Un călugăr din pustie a venit în Constantinopol să se închine în biserica cea mai mare a imperiului, în Sfânta Sofia. Și fiind străin, el n-a știut că biserica e încuiată. În grădina Sfintei Sofia era o livadă frumoasă și scaune pentru popor ca să stea la umbră și să se odihnească. Era timp de vară, cald. El s-a dus întâi la biserică, că știa că urmează să se facă Utrenia, că atunci se făcea Utrenia la miezul nopții și la bisericile de stat, cum s-a făcut și la noi în Moldova atâta vreme. El s-a dus săracul să se închine, dar când s-a dus a văzut că e încuiată biserica. El, fiind străin și necunoscând în Constantinopol pe nimeni, s-a dus în livada Sfintei Sofia, o livadă foarte mare, închisă frumos cu gard. Și a văzut scaune și a zis: „Ei, bun, mă culc pe un scaun din ăsta și când a trage clopotul pentru Utrenie, mă scol și mă duc la biserică. Mâine oi găsi eu pe cineva în oraș”.

El venise să-și vândă lucrul mâinilor sau pentru treburile lui. S-a pus pe un scaun să se odihnească. Dar până ce a făcut el oleacă de pravilă, până nu știu ce, s-a întunecat, nu era lună, erau nori. Și când s-a sculat, a văzut o lumină venind către biserică. Căci era o stradă și pe acolo venea o lumină. Și-a zis el: „Taci, că acum vine paraclisierul cu felinarul, ca să deschidă ușile bisericii”. S-a sculat și călugărul nostru din grădina Sfintei Sofia și a venit înspre biserică, ca să vadă cine vine. Când a văzut, nu era vorba de un felinar, venea un om spre biserică și înaintea lui mergea lumină, cum se văd la mașini farurile noaptea. Și era lumină și înapoia lui, dar mai mult înaintea lui. El, când a văzut aceasta, s-a speriat. S-a dat la un dos și îl auzea pe acela zicând rugăciunea în șoaptă.

Și a venit acela și când a ajuns la Sfânta Sofia, el n-a căutat să deschidă ușa. El numai s-a închinat de trei ori în fața ușilor la Sfânta Sofia. Și ăstalalt stătea în dosul zidului, să vadă ce se întâmplă, că a văzut că e sfânt mare. Și odată s-a făcut un vânt și ușile toate s-au deschis. Ăsta în dosul zidului își zicea: „Măi, mare sfânt e ăsta”. Și a intrat să vadă ce face acela. Acela a intrat în biserică, s-a dus la Mântuitorul, s-a rugat, apoi s-a închinat la Maica Domnului și când a ridicat mâinile în sus, s-a făcut ca soarele. Și a stat așa cu mâinile în sus ca la un ceas și era lumină de la el încât toată biserica se lumina. Pe urmă a lăsat mâinile în jos, s-a închinat, a sărutat sfintele icoane și a ieșit înapoi. Și când a ieșit, ușile s-au închis singure. Călugărul s-a dus însă după dânsul, că era lumină, și el mergea tot în urma lui.

Și acum nu îl mai auzea zicând nimic. Și a mers pe ulițele Constantinopolului tocmai până la o mahala, adică la o periferie, la o margine. Acolo era o căsuță, acela a bătut în ușă și a zis: „Soră Marie, dă-mi drumul”. Și i-a dat drumul. Când a intrat ăsta în casă, a intrat și călugărul după el. Acela când a intrat și-a făcut cruce și s-a închinat la sfintele icoane, apoi s-a așezat pe un scaun. Atunci a văzut că a intrat și părintele și i-a sărutat mâna.

– Blagoslovește, părinte, când ai venit, de unde ești? Cum de te-a adus Dumnezeu la noi?

– Iată, vin cu dumneata de la biserică. Sunt străin, din pustie.

– Părinte, bine ai venit, să-ți punem de mâncare.

– Fraților, nici nu mănânc la voi, nici nu beau. Vă jur pe Dumnezeu cel viu, Care a făcut cerul și pământul, să-mi spuneți ce lucrare aveți voi. Mai ales pe dumneata, domnule, cum te cheamă?

– Zaharia, păcătosul.

– Spune-mi mie, minunatule Zaharia, care-i lucrarea ta?

– Noi suntem păcătoși, nu avem nicio lucrare, nu facem nimica. Voia lui Dumnezeu. Suntem oameni. Uite meseria mea, sunt ciubotar. Și i-a arătat scaunele unde lucra la ciubote, la cizme, bocanci, ghete. Erau numai bucăți de piele. Dar a zis călugărul:

– Eu îți spun o taină, eu te-am văzut când te-ai rugat în biserică. Atunci el a spus:

– Dumneata pentru credința dumitale poate ai văzut ceva, dar eu sunt om păcătos.

– Eu, zice, am văzut mare taină la dumneata. Dar zice celălalt:

– Eu mă ocup, cu mila lui Dumnezeu, cu rugăciunea cea din inimă. Era în Constantinopol. Sfinții Calist și Ignatie nu în Constantinopol au petrecut? Și zice: – Mai zic cât pot, dar mă răspândesc, sunt păcătos. Îmi fuge mintea. Nu poate omul să se laude, că dacă se laudă este spre pierzarea sa.

– Dar cum este petrecerea voastră?

– Pentru că ne-ai jurat pe Domnul, îți spun. Iată avem 40 de ani de când ne-am luat în căsătorie. Iată eu am o cămăruță aici unde este patul meu și sora mea, Maria, dincolo. Noi nu ne-am cunoscut unul pe altul. Trăiau în feciorie de când s-au luat în căsătorie. – Și am zis în inima nostră să nu ne cunoaștem unul pe altul până ne-om duce dincolo, pentru dragostea lui Hristos. Aceasta este petrecerea noastră. Iar avere am trei arginți și jumătate, cu aceștia cumpăr piei și lucrez pantofi, cizme, ghete, cele ale meseriei, că eu sunt ciubotar. Iar câștigul îl împart în două: o parte, cea mai mare, o dau lui Hristos, adică la săraci, și cealaltă o folosesc la trebuințele casei. Și în tot locul, unde aș fi, pururea am în minte înfricoșata judecată ce are să fie. Și atunci călugărul a zis:

– Dragii mei, de aceasta am venit și cu aceasta m-am ospătat, că taină mare este. Și acum, frate Zaharia, te rog pentru Dumnezeu să nu mă uiți pe mine, păcătosul, la rugăciuni. Dumnezeu mi-a arătat taina voastră.

Și a doua zi l-au petrecut, i-au pus în traistă, că erau creștini buni. Și a plecat călugărul cu bucurie, că Dumnezeu i-a arătat cât de mari sunt robii lui ascunși. Iar Zaharia ciubotarul, fugind de slava lumească, și-a lăsat casa și s-a ascuns, rămânând neștiut.

Și iată, v-am spus această istorioară, că ați întrebat dacă mirenii pot să ajugă la treptele cele mai înalte ale rugăciunii. Că Dumnezeu nu se uită la cele dinafară, ci se uită la inima omului și trimite darul Său. Iar dacă cel ce a început să se roage vede că îl cercetează Darul lui Dumnezeu și a început să guste din dulceața rugăciunii, atunci el se îndeamnă singur. Auzi ce spune Sfântul Isaac Sirul: „Cel ce a aflat dulceața rugăciunii, va fugi de gloate ca un asin sălbatic și tot timpul va căuta să se roage lui Dumnezeu”.

(Ne vorbește Părintele Cleopa, vol 15, Mănăstirea Sihăstria)