- „Frumusețea va salva lumea”. Mai este actuală această idee a lui Dostoievski?

- O va salva nu frumusețea „estetizantă”, ci frumusețea (sănătatea, luciditatea, normalitatea) ca vrăjmașă a prostiei (care-i mereu hâdă, ridicolă, neghioabă) și a pociturii. Trăim printre structuri ale prostiei agresive și de sine încântată, care nu-i mai puțin urâtă decât kitsch-ul, mahalaua, moftologia. Vă sfătuiesc să-l reciți pe I. L. Caragiale din perspectiva literaturii satirice ca reacție împotriva sluțeniei. Ori pe Flaubert. La amândoi ostilitatea se îndreaptă atât împotriva neroziei, cât și împotriva sluțeniei. Prostia, numele cerebral al hidoșeniei. Salvarea, desigur, când va veni, va surpa „aerele” pe care și le dă hidoasa gugumănie.

Răspunsul cel mai bun și definiția cea mai concludentă o aflăm de la Baudelaire: „Frumosul nu-i decât făgăduința fericirii”.

(Zaharia Sângeorzan, Monahul de la Rohia, N. Steinhardt, răspunde la 365 de întrebări, Editura Humanitas, București, 2003, p. 18)