Înţeleptul Seneca spunea: „Nimic n-a costat omenirea mai mult decât mânia. Urmările ei sunt crimele, otrăvirile, războaiele, incendiile şi cetăţile distruse”. Mânia este caracterizată iscusit drept o cursă neaşteptată şi o nebunie trecătoare de către Sfântul Vasile cel Mare, în lucrarea sa Cuvânt împotriva celor mânioşi.

Cine n-a simţit boldul ei arzător? Cine nu s-a tânguit pentru urmările ei neprevăzute? Furia şi mânia asunt patimi comune tuturor oamenilor. De la tresărirea necontrolată a inimii, până la răzbunarea sângeroasă, avem o paletă necuprinsă de manifestări în care fiecare om se regăseşte după sensibilitatea sa. Şi experienţa aceasta este atât de dureroasă!

Pentru omul credincios, şi cea mai mică reacţie la o jignire dreaptă sau nedreaptă a semenului înseamnă încălcarea poruncilor lui Dumnezeu, stingerea provizorie a iubirii, îndepărtarea harului dumnezeiesc din inimă şi stăpânirea duhului demonic.

(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, p. 36)