Uneori credem că nu avem energie, când de fapt, avem o cantitate incredibilă de energie în noi. Secretul este să găsim un gând smerit care să ne rușineze, care să ne aducă pocăință și să descătușeze energia duhovnicească din noi.

De aceea trebuie să ne îndreptăm pe calea smerită a „pogorârii”, ca să fim mereu în stare „să pescuim” acele gânduri smerite care dezlănțuie energia duhovnicească lăuntrică ce ne va da puterea să facem lucrul lui Dumnezeu. 

Este la noi în mănăstire un ieromonah și într-o zi era foarte obosit de pe urma slujirii sale oamenilor. Era duminică și era complet epuizat.

Mi-a spus: „Noaptea, când sunt atât de sfârșit, mă duc de obicei în chilia mea, mă uit la icoane și zic: Noapte bună, vouă, tuturor! și mă culc. Dar în noaptea aceea i-a fost rușine să facă așa; în schimb umbla în sus și în jos pe coridor, spunând: Îmi pare rău, Doamne, nu mă pot ruga în noaptea asta. Iartă-mă!” „Îmi pare rău, Doamne, sunt obosit, nu mă pot ruga în noaptea asta. Iartă-mă!”

Timp de o jumătate de oră a umblat în sus și în jos pe coridor spunând aceste cuvinte și, în felul acesta, Dumnezeu i-a dat putința să-și facă pravila.

(Arhimandritul Zaharia (Zaharou), Lărgiți și voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 148)