Mă întrebi dacă sunt primejdioase păcatele cu gândul. Ca monah, tu o știi cel mai bine.

Știi că oarecare dintre bărbații sfinți a zis că esența monahismului stă în curățirea minții de gândurile rele. Știi și că Biserica numără trei feluri de păcate: cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul. De aceea ne și rugăm Părintelui luminilor pentru cei răposați, ca să le ierte toate păcatele, fie cu lucrul, fie cu cuvântul, fie cu gândul. Iar că Dumnezeu dă în vileag și gândurile păcătoase, citești în Evanghelie: „Și Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetați rele în inimile voastre?” (Matei 9, 4). Satana nici nu a păcătuit altfel decât cu gândurile trufașe. De aceea a și fost lepădat dinaintea feței lui Dumnezeu și prăvălit în iad.

Gândurile rele sunt sămânța a tot răul. Din această sămânță cresc cuvintele păcătoase, dorințele păcătoase și faptele păcătoase. Adu-ți aminte de altă pildă a lui Hristos, despre semănător: Un om a ieșit să semene în țarina sa. Iar când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lor și a semănat neghină printre grâu. Dumnezeu seamănă gânduri bune în sufletul fiecărui om. Dacă cineva se lenevește și nu străjuiește asupra sufletului său ca asupra unei țarine semănate, este ca adormit. Și în timp ce el doarme astfel, vine duhul rău, vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului, și seamănă în suflet neghină, adică gânduri rele. Iar de la gândurile rele până la cuvintele rele și faptele rele nu e mai mare depărtare ca de la sămânță până la rădăcină. Adică nu e nicio depărtare între ele, ci toate stau într-o legătură organică unele cu celelalte.

Ca atare, să străjuiești asupra ta. Închide-ți mai des ochii și, precum spune sfântul Nichita Stithatul, „cearcă gândurile care plutesc pe marea minții”.

În regulile monahismului, nevoința cea mai însemnată este dezrădăcinarea gândurilor rele până ce nu cresc, și se fac mari, și pun stăpânire pe suflet, și trec până la urmă și în faptă.

Strivește-le de piatră. Precum spune Psalmistul: „Fiica Babilonului, ticăloasa, fericit cel ce va apuca și va zdrobi pe pruncii tăi de piatră!” (Psalmul 136, 8) Pricepi înțelesul duhovnicesc al acestor spuse? Babilonul este împărăția diavolului, iar copiii lui sunt gândurile rele. Piatra este Hristos. Fericit, așadar, cel ce va zdrobi de la început răul în sine și îl va sfărâma de piatra veșnică, Hristos.

De vreme ce cunoaștem lucrul acesta și tu și eu, nu ne rămâne decât să facem întocmai. Bucură-te în Domnul!

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, București, 2002,  pp. 81-82)