O rog pe Prea Curata noastră Fecioară ca să-mi dăruiască smerenie în toate lucrurile, căci aceasta este o virtute fundamentală şi fără ea harul Atotsfântului Duh nu validează nici una din faptele noastre! Atunci când Arhiepiscopul de Alexandria, Teofil, i-a vizitat pe părinţii din Muntele Nitria, l-a întrebat pe Bătrânul muntelui:

- Ce ai aflat, Părinte, mai mult decât noi în acest chip de asceză?

Iar Bătrânul răspunse:

- Să mă învinuiesc în toată vremea.

- Cu adevărat, zise Teofil, nu există vreun alt drum mai scurt către Dumnezeu decât acesta!

Nu s-au îndepărtat Lucifer şi Adam de Dumnezeu din cauza mândriei şi a răzvrătirii? Nu s-a mântuit Adam prin smerenia Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu – Iată roaba Domnului: fie mie după cuvântul tău (Luca 1, 38) – şi a Fiului lui Dumnezeu Care S-a născut din ea fără schimbare, Care a învăţat şi a practicat extrema smerenie? El a mai spus: „Învăţa-ţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29).

Ori de câte ori un om se priveşte pe sine cu gânduri smerite şi învinuire de sine, el va afla în sufletul său o dulce odihnă, pace, mângâiere, uşurare şi nădejde!

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 203-204)