Gândurile vin în minte de la fire, de la Dumnezeu și de la diavol.

Cele de la fire sunt cele numite: foamea, setea, frigul și celelalte.

De la Dumnezeu sunt gândurile cu grijă de suflet, de luminarea lui, de aducerea omului întreg, curat înaintea lui Dumnezeu, precum și atenționările conștiinței și altele asemenea lor.

De la diavolul sunt plăcerea de a face rău, de a uita de Dumnezeu, precum și toate pasiunile. O altă caracteristică a lui este că silește omul la toate extremele care-i sunt peste putere.

Mintea, nu creierul, trebuie să știe să deosebească ce vine de la Dumnezeu, sau de la fire, sau de la diavol. Cu mintea trecem prin mormânt dincolo, ea nu-i supusă morții.

O altă caracteristică a diavolului este cel mai mare pisălog pe capul omului obsedând mintea chiar și în vis cu ,,învățăturile lui”. Obsesiile sexuale, de pildă. Acestea sunt gânduri care ciocănesc la cap până îl biruie pe bietul om neatent și îl aruncă în păcat. Plăcerea mincinoasă și de-o clipă a căderii în păcat devine cleiul memoriei și se face deprindere care de acum va cere o repetiție continuă și omul pierde stăpânirea de sine și merge pe calea păcatului până la istovirea prin moarte, și nu moarte bună, ci moarte a minții mai întâi – că a fost prima de vină. Nevrozele, psihozele sunt efectul denaturării acestui instinct primar al firii în câteva generații succesive dar pot apărea și într-o generație dată. Deci omul, condus fără să iși dea seama de diavol, a declanșat exploziv un instinct al firii. Astfel deci a slăbit firea minții, a slăbit stăpânirea de sine, a acoperit mustrarea de conștiință, care acum ea face explozie și găsind mintea slăbită o alungă în schizofrenie, în paranoia și în alte nenorociri nervoase.