Procesul stabilirii unor relații de apropiere între oameni presupune neapărat înțelegere și respectarea granițelor celuilalt. De ce există acestea? În trei scopuri: 1) ca ceilalți să nu intre pe teritoriul nostru și să nu ne provoace suferință; 

2) ca noi să rămânem în afara teritoriului celorlalți și să nu le provocăm durere; 

3) ca să-i dăm fiecăruia dintre noi posibilitatea de a simți cine anume suntem. 

Sensul acestor trei teze poate fi cuprins și în următoarea formulare: avem nevoie de granițe sănătoase ca nimeni să nu ne poată transforma în victime și ca noi înșine să nu-i amărâm pe ceilalți. În viața reală oamenii trec deseori din rolul de victimă în cel de opresor și invers. Dacă ne simțim mereu oprimați, în primul rând trebuie să ne revizuim granițele. (...)

Încălcarea granițelor personale le provoacă oamenilor iritare, supărare, strică relațiile de apropiere. Fiecare om are totuși o percepție proprie a acestor granițe. Ceea ce pentru unul reprezintă o jignire, pentru altul este o întâmplare obișnuită. De aceea, trebuie să îi dați de înțeIes omului care vă este apropiat ce este admisibil în relațiile dintre voi și ce este inadmisibil. Arătați clar ce sunteți gata să răbdați din partea lui și ce nu veți răbda în nici un caz.

Dacă cineva se bagă în spațiul meu personal și are pretenția să-mi ocupe timpul, atenția, dacă îmi perturbă confortul personal, obligația mea este să-i dau de înțeles, într-o formă respectuoasă, că merge prea departe. Desigur, în relațiile de dragoste există o jertfelnicie sănătoasă. Aceasta se deosebește de cea nesănătoasă prin faptul că este conștientă și dezinteresată. Interesul egoist poate fi subtil, constând doar în așteptarea aplauzelor, a laudelor pentru fiecare faptă bună. l-ai călcat o cămașă și aștepți ca acum să te ridice în slăvi! Tu fă asta pur și simplu ca să fie călcată. „Dependentele de dragoste” pot face, într-adevăr, fapte bune pentru cei pe care îi iubesc; totuși, ele vor totodată să-și ridice nivelul prețuirii de sine și al sentimentului propriei demnități. Aceasta e tocmai o manifestare a dependenței (sau codependenței). 

În dragoste sacrificăm absolut dezinteresat și nu așteptăm nimic în schimb. Dacă o să primim mulțumiri, bine; dacă nu, sufletul nostru oricum este bucurat de conștiința faptului că a făcut o faptă bună pentru cel drag. Dacă începe însă târguiala subtilă: „Eu fac pentru tine asta, iar tu trebuie să mă răsplătești”, asta este manipulare. Și trebuie să fim foarte cinstiți cu noi înșine ca să o recunoaștem în propriul comportament.

Dragostea este însoțită de sacrificarea a orice considerați că e admisibil, pe când codependența se dă în vileag prin spusele: „Eu ți-am dat anii cei mai frumoși din viața mea, iar tu...”

Odată a venit la mine, la consultație, o femeie de treizeci și opt de ani. Aceasta a vorbit îndelung despre mama sa, povestind cum aceasta, din cauza copiilor – a ei și a surorii ei – nu a făcut carieră, cum n-a purtat o rochie de mătase în viața ei, cum le dădea copiilor la masă bucățile cele mai bune... Eu am pus întrebarea: „Și cum vă simțeați, dumneavoastră și sora dumneavoastră?” Răspunsul a venit cu rapiditate și duritate: „Mai bine nu făcea asta. Bucățile acelea îmi stăteau în gât.” Eu te previn: să nu faci sacrificii de acest gen.

Cine trebuie să îți apere granițele? Da, te-ai gândit bine: desigur, tu însăți. Tu ești propriul tău grănicer. Exemplul granițelor fizice clarifică această lucrare: în tramvai doar nu o să taci din gură dacă te doare fiindcă te-a călcat cineva pe picior. La fel e și cu încălcarea granițelor interioare. Poți să dai singură semnalul: „Scuză-mă, dar nu o să mă simt bine dacă o să pălăvrăgesc cu tine toată seara și n-o să-mi fac treburile mele obișnuite.”

Așa încât tu ești tu, eu sunt eu, și chiar dacă am hotărât să rămânem împreună toată viața, individualitatea fiecăruia dintre noi nu a dispărut, granițele noastre nu s-au șters. Am căzut de acord să ne respectăm granițele emoționale, intelectuale și spirituale, ca să nu mai vorbim de cele fizice. Altfel nu e posibil nici să fim apropiați, nici ca fiecare dintre noi să devină mai bun.

Instrumentul statornicirii unor granițe sănătoase e unul simplu. El constă în capacitatea de a pronunța cuvântul „nu”. Condiția obligatorie este ca „nu”-ul să fie sincer, să existe o totală concordanță între sentimentele din suflet („nu, nu vreau asta, nu e în interesul meu”) și vorbele din gură.

(Valentina Moskalenko, Cum să fii fericită în dragoste și căsătorie, Editura Sophia, București, 2017, pp. 70-72)

*Cartea se adresează femeilor care au dificultăți în a se raporta corect la iubire și relația cu un bărbat. Cu toate acestea, fiecare se poate regăsi într-o măsură mai mică sau mai mare și are ceva de învățat din ea.

Îți mai recomandăm și: Cum se manifestă dependența în relația de cuplu?

Care sunt semnele dependenței în dragoste?