De cum se naşte copilul, tatăl se dă peste cap şi se ocupă nu de cum ar trebui să-i rânduiască viaţa cum se cuvine, ci de cum s-o împodobească şi de bijuteriile şi hainele pe care acesta le va purta.

De ce omule? Bine, tu le porţi, dar de ce vrei să-l înveţi şi pe copil cu această nebunie pe care încă nu o cunoaşte?

De ce-i atârni podoabe la gât? Ţi-ar trebui un profesor bun care să-ţi educe copilul, nu aur.

Îi laşi plete, după portul femeiesc, făcându-l să semene cu o fată şi în felul acesta îi slăbeşti şi îi înmoi firea puternică, bărbătească. Din prima clipă sădeşti în el iubirea pentru bani şi îl convingi să-i placă numai lucrurile nefolositoare. De ce unelteşti împotriva lui? De ce-l înveţi să se lase ademenit şi să caute cu ardoare cele trupeşti? Spune Scriptura: “…necinste este pentru un bărbat să-şi lase părul lung…” (I Corinteni 11,14). Nu aşa e după fire. Nu o doreşte Dumnezeu, ba, dimpotrivă, El cere bărbaţilor să-şi tundă părul. Părul lung ţine de credinţele şi de superstiţiile vechilor greci.

Mulţi îşi atârnă cercei de aur şi în urechi, când nici fetele n-ar trebui să poarte. Voi şi pe băieţi îi duceţi la pierzare. […]

V-am mai spus şi altă dată, răul începe să devină greu de înfruntat şi de învins atunci când nimeni nu mai vorbeşte de puritate, de cuminţenie, de neprihănire, nimeni nu mai vorbeşte de înţelepciune şi de dispreţuirea banilor şi a slavei, nimeni nu mai vorbeşte despre sfaturile şi poruncile din Scriptură.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinţii şi educarea copiilor, Editura Agapis, 2010, pp. 58-59)