Unul din minusurile radioterapiei clasice este acela că nu reuşeşte să distrugă toate celulele canceroase şi că determină leziuni serioase şi în ţesuturile sănătoase. Aceasta, deoarece, radiaţiile X sau gamma (fotoni), atât în drumul lor spre tumora canceroasă, cât şi după ieşirea din aceasta, trec prin ţesuturi sănătoase pe care le afectează până la necrozare. Pentru a se evita acest fenomen dăunător, specialiştii în fizica nucleară au imaginat o metodă mai sigură şi mai eficientă pentru a ataca celulele tumorale. Această metodă se numeşte hadronoterapie şi constă în utilizarea hadronilor (cu precădere protoni şi ioni de C12).

Aceste particule, accelerate la o anumită energie, pătrund sub formă de fascicole, din mai multe direcţii, spre tumoră, unde cedează majoritatea energiei, care distruge ADN-ul celulelor canceroase, stopând înmulţirea acestora. Prin această tehnică 70% din radiaţii se opresc în tumoră şi, pentru 20-40 minute după actul terapeutic, pacientul devine radioactiv. Se consideră că aceasta ar fi totuşi un lucru pozitiv, deoarece se pot distruge, în acest interval, şi eventualele celule canceroase „evadate“ în jurul tumorii.

Este lesne de înţeles că radioterapia clasică nu poate fi utilizată în cazul tumorilor localizate în zone vitale, cum ar fi creierul sau ochiul. Aici apare indicaţia principală a hadronoterapiei, ţintele predilecte ale acesteia fiind tumorile maligne inoperabile de la nivelul craniului, sinusurilor, glandelor salivare, ochiului şi chiar a prostatei.

După ce am expus avantajele acestei noi metode, consider este că de datoria mea să evidenţiez şi limitele ei:

- cu toate performanţele sale, hadronoterapia  singură poate prelungi viaţa, dar nu determină vindecare definitivă. Există cazuri de supravieţuire şi până la 6-8 ani după tratament;

- pentru aplicarea acestei metode de tratament este nevoie de o infrastructură care implică clădiri speciale şi acceleratoare de particule, precum şi bioingineri specializaţi în fizică nucleară. Investiţia iniţială pentru construirea unui centru de hadronoterapie este în jur de 100-150 milioane de dolari. Acesta explică de ce numărul de centre este relativ redus (în anul 2010 existau în lume doar 29 de centre), acestea fiind prezente în Anglia, SUA, Canada, Germania, Suedia, Franţa, Elveţia, Italia, Rusia, China, Coreea de Sud, Japonia, Africa de Sud. În aceste centre au fost trataţi cu succes peste 70.000 de pacienţi.

În România, deocamdată, nu există un astfel de centru, dar, un grup de „inimoşi“, medici şi bioingineri, din Bucureşti, a înfiinţat o societate de hadronoterapie (pe site-ul căreia deocamdată nu prea sunt informaţii). Ei pledează pentru alocarea de fonduri în vederea realizării unui centru românesc de hadronoterapie. Până atunci, bolnavii cu probleme care necesită această terapie se pot trata în alte centre europene, folosind formularul E 112, specific pentru tratamente în străinătate.

Din informaţiile pe care le-am obţinut din media, un tratament  costă între 4.500 euro în China şi 19.000 de lire sterline în Marea Britanie.