„Persoana Dumnezeu-omul lui Hristos prezintă în sine imaginea ideală a personalității și cunoașterii umane. Persoana lui Hristos trasează și definește calea vieții creștine în orice aspect al ei. În El se află cea mai desăvârșită împlinire a unirii mistice a lui Dumnezeu cu omul în vreme ce, în același timp, El descoperă atât lucrarea lui Dumnezeu în om, cât și a omului în Dumnezeu. Dumnezeu și omul care conlucrează reprezintă latura fundamentală a activității creștine în lume. Omul lucrează cu Dumnezeu și Dumnezeu cu omul (cf. 1 Cor. 3, 9). Lucrând înlăuntrul și în jurul său, creștinul se dăruiește pe sine cu totul nevoinței, dar el face acest lucru și este în stare să îl facă doar prin neîncetata activitate a puterii divine care este harul. Pentru creștini, nici un gând, nici un sentiment, nici o acțiune nu poate răsări în chip evanghelic fără ajutorul harului divin. Omul, în ceea ce-l privește, vine cu dorința, dar Dumnezeu dăruiește harul, și doar din această lucrare reciprocă sau sinergie, se naște personalitatea creștină. Pe fiecare treaptă a scării desăvârșirii, harul este esențial creștinului. Omul nu-și poate impropria nici măcar o singură virtute evanghelică fără ajutorul și suportul harului lui Dumnezeu. Totul în creștinism se realizează prin har și voie liberă fiindcă totul este lucrarea comună a lui Dumnezeu și a omului. Sfântul Isaac pune accentul mai ales pe această lucrare comună a voii omului și a harului lui Dumnezeu în întreaga viață a creștinului. Harul deschide ochii omului spre a discerne binele de rău. El întărește simțirea lui Dumnezeu înlăuntrul său, îi deschide viitorul și-l umple de lumină mistică.”

(Părintele Iustin Popovici, Credința ortodoxă și viața în Hristos, Editura Egumenița, p. 64)