Primele comunități românești s-au dezvoltat în marile centre europene începând cu secolul al XVIII-lea. Dar pe lângă acestea, cele două conflagrații mondiale au dat românilor încă o „Diaspora”, a celor care, aflați în prizonierat sau în slujba armatelor străine, și-au dat obștescul sfârșit departe de Țara-Mamă, în sute de locuri de odihnă rânduite, dar și în multe alte locuri rămase până astăzi neștiute.

O scurtă trecere în revistă a tragediei soldaților români din cele două războaie mondiale

În toamna anului 1916, în urma contraofensivei Puterilor Centrale, țara noastră s-a găsit ca într-un clește, atacată atât dinspre Carpați, cât și dinspre ținuturile dunărene. Numai în bătălia de la Turtucaia au căzut prizonieri 26.000 de ostași, cei mai mulți fiind deportați în lagăre din Prusia răsăriteană și valea Dunării. Arhivele atestă captivitatea a 147.986 de români, în timpul Primul Război Mondial, în Imperiul German și a altor 52.800 în Imperiul Austro-Ungar. În ceea ce privește fatalitățile, 39.774 (adică 27% dintre prizonierii din Germania) au murit în detenție,  în multe din cele 96 de lagăre pentru soldați, respectiv 80 pentru ofițeri, sau în tabere de muncă, fabrici, ferme, mine, la construcția de drumuri și tranșee. Condițiile de detenție erau foarte grele, în special în timpul iernilor, fiind agravate de epidemiile vremii, dar mai ales de tratamentul aplicat de gardieni și uneori chiar de prizonierii de alte naționalități. Astfel s-a ajuns ca astăzi să se găsească, în aproape toate regiunile Germaniei și Austriei în cimitire civile și militare, morminte ale prizonierilor români de război, alături de ruși, francezi, italieni ș.a. La acestea se adaugă regiuni din Polonia și Franța aflate odinioară în administrație germană. Pe lângă cunoscutul cimitir românesc din Soultzmatt (din apropiere de Strasbourg), inaugurat în prezența Reginei Maria și numărând 678 de morminte românești, sunt demne de menționat cimitirul de prizonieri de la Ostffyasszonyfa (Ungaria vestică), necropola cu cel mai mare număr de români căzuți în timpul Primului Război Mondial – 4719, urmate de cimitirele militare din Polonia: Łambinowice (2607), Tuchola (2447) și Czersk (1049), unde mărturii interbelice amintesc de un „tren al morții” plin cu soldați români. În alte locuri odihnesc grupuri mai mici de români: Nürnberg (15), Mons (9), chiar și doar doi (Mauthausen) sau unul singur (Marchtrenk, Allmendingen, Niederstotzingen).

Dar locurile de odihnă veșnică ale confraților noștri nu se rezumă la cimitire de prizonieri. Români transilvăneni, bucovineni, bănățeni care au efectuat, în timpul Primului Război Mondial, serviciul militar în armatele Austro-Ungariei au pierit pe frontul austro-italian, fiind înmormântați în cimitire din Slovenia și Italia, respectiv pe frontul austro-rus, astăzi în Polonia subcarpatică. Adesea numele acestora, precum și ale unora din cei menționați mai sus, s-au pierdut cu totul, în gropile comune. Însă cei mai mulți soldați necunoscuți cu numele sunt din Al Doilea Război Mondial, căzuți în bătăliile din Ungaria, Slovacia și Cehia, sfârtecați între armatele hitleriste și sovietice.

Harta interactivă a cimitirelor - un ghid pentru istoria ultimului secol

Harta interactivă trimite în special la cimitire, acestora adăugându-se, în câteva cazuri, monumente comemorative (precum placa memorială de la primăria din Blaesheim, Franța, crucea-monument dezvelită acum câteva zile în cimitirul militar italian din Bolzano sau Monumentul eroilor români și sovietici din centrul orașului slovac Banská Bystrica): în total, 213 de obiective (70 din Germania, 35 din Polonia, 21 din Franța, 23 din Austria, 30 din Italia, 8 din Slovenia, 7 din Slovacia, 15 din Ungaria, 2 din Cehia și 1 din Belgia, la care se adaugă câte unul din două țări balcanice: Macedonia de Nord și Bulgaria).

Cimitirele unde se găsesc mai mult de zece români sunt marcate cu cruci latine albastre (Primul Război Mondial), respectiv galbene (Al Doilea Război Mondial), iar cele în care se găsesc 9 sau mai puține morminte, precum și cele în care nu există date cu privire la numărul de români înmormântați, sunt marcate cu cruci grecești (albastre, pentru Primul Război Mondial, respectiv galbene, pentru Al Doilea Război Mondial).

În demersul de alcătuire a hărții am pornit de la o listă a numelor soldaților români prizonieri în Primul Război Mondial dintr-un catalog al mormintelor de război, oferită cu generozitate de Federația Germană pentru Îngrijirea Mormintelor de Război („Volksbund Deutsche Kriegsgräberfürsorge e.V.”) încă din Anul Centenar 2018, la care se adaugă listele disponibile pe site-ul Oficiul Național românesc pentru Cultul Eroilor. Pe lângă aceste două surse principale, am întregit demersul prin numeroase alte cercetări efectuate fie studiind materiale de profil (monografii, studii, articole), fie apelând la alte surse disponibile pe internet, o parte dintre ele fiind verificate apoi prin cercetări la fața locului (călătorii de documentare, dar și pentru săvârșirea unor slujbe de pomenire, împreună cu Protos. Athanasie Ulea în Polonia – august 2021, respectiv Austria, Slovenia, Ungaria și Slovacia – septembrie 2021). Multe din obiectivele situate în Franța au fost identificate pornind de articolul „Cimitirele militare române din Franța”, publicat de PC Pr. Vasile Iorgulescu în revista Apostolia, nr. 159/iunie 2021, iar în ceea ce privește pe cele din Italia, am beneficiat de sprijinul Centrului Eparhial de la Roma.

Numeroase cimitire, dintre cele indicate pe hartă, au fost vizitate în ultimii ani de preoții ortodocși români din Germania și Austria, săvârșindu-se slujbe de pomenire cu ocazia Zilei Naționale a României, a Zilei Eroilor sau la alte sărbători de comemorare a celor adormiți (amintim aici în special cimitirele din Austria: Viena, Zwentendorf, Tulln, Sommerein, precum și din Germania: Hausdülmen-Münster, Haltingen, Ulm, Ingolstadt, Lechfeld ș.a.).

Publicarea acestei hărți urmărește conștientizarea preoților și credincioșilor români din Diaspora europeană de importanța liturgică și culturală a cimitirelor unde odihnesc eroi ai neamului. Cinstirea înaintașilor care și-au dat viața pentru Țară, departe de familiile și casele lor, este un mod de a-i salva pe aceștia de la uitare, dar și o bună ocazie pentru a le povesti copiilor și tinerilor despre generațiile de altă dată și despre timpurile grele de acum un secol.

Harta este disponibilă aici.