Memorialul Național din satul Łambinowice (fostul sat german Lamsdorf), voievodatul Opole (Polonia), este  cimitirul din afara României cu cele mai multe morminte românești din Primul Război Mondial: aici sunt cunoscute nominal 2595 de morminte, dintr-un total de 2607. Pe lângă români, în cimitirul de 4,5 hectare  sunt înmormântați ruși, francezi, englezi, germani și sârbi. Mormintele ostașilor români au fost renovate în toamna anului trecut, în urma unei acțiuni comune a Ambasadei României în Polonia și a Armatei Române.

Despre prizonieri

Primii prizonieri din Lamsdorf nu au fost cei din timpul Primului Război Mondial, ci din vremea războiului franco-prusac din 1870-1871. Pe locul unui vechi spațiu de antrenament al trupelor militare prusace s-a înființat lagărul de prizonieri, iar ulterior a fost nevoie să fie delimitat și  un cimitir militar, pentru cei decedați în captivitate. În august 1914 complexul a redevenit lagăr pentru prizonierii din război ai țărilor inamice Germaniei: ruși, francezi, englezi, sârbi, belgieni, italieni ș.a. În această perioadă, lagărul era cel mai mare ca suprafață din întregul Imperiu German, iar în ceea ce privește numărul de prizonieri, al optulea.  De-a lungul întregului război se estimează că peste 90.000 de soldați ai Antantei au trecut prin Lamsdorf, iar la încheierea ostilităților (11 noiembrie 1918) se mai aflau în lagăr aproximativ 60.000 de captivi, ultimii fiind repatriați abia în 1920.

Lagărul din Lamsdorf era destinat în special soldaților și subofițerilor. La intrarea în lagăr, deținuții erau duși în carantină, înregistrați și apoi trimiși într-unul din cele șapte tabere separate, despărțite între ele cu sârmă ghimpată. Captivii din această categorie, potrivit dreptului internațional de război, erau obligați să lucreze pentru inamic. Pe lângă munca la construirea de noi facilități, în infirmerii, bucătărie, curățenie, soldații erau trimiși adesea în tabere secundare, muncind la ferme, în păduri, la amenajarea cursurilor râurilor, la construcția de drumuri ș.a.

Deși exista posibilitatea corespondenței cu cei din țările natale, poșta era strict reglementată și cenzurată. Există chiar și fotografii din lagăr (unele păstrându-se astăzi în Muzeul Central al Prizonierilor de Război din Łambinowice-Opole), dar acestea au fost atent regizate, pentru a prezenta o stare de lucruri conformă cu reglementările timpului: depozite pline cu alimente, barăci curate, infirmerii vegheate de medici, deținuți care participă la activități religioase și culturale. Totuși mărturiile prizonierilor amintesc de marea foamete, rațiile extrem de mici de mâncare (uneori se cocea pâine din lemn de tei), epidemiile de tuberculoză, dizenterie, malarie, tifos și rata mare a mortalității. Anul 1917, cel mai greu pentru deținuți, a adus cu sine o medie zilnică a mortalității de 20 de persoane.

Cei în jur de 13.500 de români care au ajuns aici la doi ani de la începutul conflagrației, spre sfârșitul anului 1916, au fost capturați de trupele germane în luptele pentru apărarea Olteniei, Munteniei și Dobrogei. Mulți dintre ei au murit în 1917 în timpul epidemiilor, însă există un număr semnificativ al celor care, deși au supraviețuit încheierii războiului, au decedat în 1919, așteptând să fie repatriați.

În perioada interbelică, aici au fost internați imigranți germani din teritoriile cedate, după război, Poloniei iar în al Doilea Război Mondial taberele au fos reactivate, aici funcționând Stalag VIII B cunoscut ca „lagărul britanicilor” și Stalag VIII F, „lagărul rușilor”, unde au fost internate câteva sute de mii de deținuți.

Despre cimitir

Cimitirul, situat la 2 km în afara satului, a avut încă de la început o destinație militară, primele morminte fiind ale celor 52 de soldați francezi, prizonieri în urma războiului franco-prusac din 1870-71, amintit mai sus. În următorii ani, în imediata vecinătate au fost îngropați și soldați germani de la unitatea militară organizată în apropiere, precum și civili din localitățile învecinate implicați în funcționarea facilității militare. În timpul Primului Război Mondial, pe lângă acesta a fost îngrădit spațiul unui nou cimitir,  unde au fost înmormântați circa 7000 de soldați din țările Antantei, prizonieri în lagărul din apropiere. Principalele cauze ale morții, amintite deja, sunt bolile respiratorii și digestive, precum și epidemiile de tuberculoză, tifos, dizenterie și chiar malarie. Înmormântările au continuat până în 1919, când întregul lagăr de prizonieri s-a închis, pe lângă morminte fiind construite și câteva monumente (cu caracter național) dedicate celor de aici. Pe fiecare cruce din cimitir sunt trecute numele, prenumele, data nașterii și a decesului, gradul militar și naționalitatea deținutului înmormântat.

În anii ‘20, aici s-au adăugat mormintele unora din refugiații germani, inclusiv copii, din teritoriile anexate de Polonia și care au locuit în Lamsdorf în 1921-24 cu intenția de a fi relocați, precum și alți soldați germani din unitatea militară existentă în proximitate. În anii ‘30 cele două cimitire au fost unite într-unul singur.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, necropola militară a ajuns să aibă o suprafață de 4,5 hectare, în această vreme fiind îngropați  alți aproximativ 4000 de soldați din coaliția anti-nazistă morți în lagărele de prizonieri, fiind vorba în special de soldați sovietici. Gropile comune ale acestora, situate în afara cimitirului, se mai pot vedea azi cu greu. Ultima înmormântare a avut loc în 1945.

În 1968 cimitirul, împreună cu spațiul fostului lagăr de prizonieri, au fost declarate de noile autorități poloneze „Monument al Memoriei Naționale” (Pomnik Pamięci Narodowej), iar din 2002 a fost ridicat la un nou statut, fiind cunoscut de atunci ca „Memorialul Național de la Łambinowice” (Miejsce Pamięci Narodowej w Łambinowicach”)

Deși nu există nici un monument mare dedicat tuturor românilor din cimitir, așa cum au rușii, germanii, francezii, ș.a., mormintele prizonierilor români se remarcă printre celelalte din marele cimitir. Acestea se află cu precădere în parcelele din mijlocul necropolei (în special A II și A III), fiind prevăzute cu două tipuri de cruci: latină și celtică. Adesea sunt vizibile datărită faptului că multe dintre ele au fost decorate (probabil din perioada interbelică) cu plăci emailate conținând tricolorul românesc și sloganul patriotic: „România, 1916/1919, Pentru Patrie, Neam și Rege”.

După încheierea Anului Centenar 2018, La 22 iunie 2020, la sediul Ambasadei României din Varșovia s-a semnat contractul pentru restaurarea parcelei eroilor români din Primul Război din cadrul Memorialului de la Łambinowice. Proiectul s-a desfășurat cu finanțarea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor din cadrul Ministerului Apărării Naționale din România, fiind derulat de Ambasada Română, în colaborare cu Armata Română (la renovarea mormintelor participând în special militari din instituțiile de învățământ din România, din unități militare și din cadrul Detașamentului român de Apărare Antiaeriană din Polonia.

Pe lângă curățarea morminelor și a potecilor, întreținerea copacilor, printr-un parteneriat cu autoritățile Voievodatului Opole, aproximativ 2400 de cruci din beton ale eroilor români au fost curățate și restaurate (pe unele – în special pe cele celtice - apar adesea scrise mai multe nume, atât pe față cât și pe verso), tratate cu material fungicid și cu alte substanțe de protecție, iar apoi repuse la locul lor. Astăzi, datorită acestei restaurări crucile românești par, adesea, puțin mai înalte decât crucile celorlalți ostași înmormântați în imensa necropolă militară.

În timpul restaurării s-a putut realiza datarea crucilor, acestea fiind așezate pe morminte la cel mult doi ani după îngroparea celor decedați. Păstrarea lor în condiții bune face posibilă citirea numelor celor decedați, totodată și a celorlalte date disponibile despre ei (data nașterii și a morții, unitatea militară aparținătoare).

Ca urmare a proiectului de restaurare, programat a se încheia în acest an (2021), Studioul Cinematografic al Armatei a editat un film intitulat „2607”, după numărul soldaților români înmormântați în Memorialul Național Łambinowice, care descrie atât destinul prizonierilor care au murit de foame, de boli, dar mai ales de dorul patriei natale.

În 17 august ieromonahul Ioan Popoiu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Protosinghelul Med. Athanasie Ulea, preot misionar la Centrul Bisericesc Român din München, aflați într-un pelerinaj pe urmele soldaților români din Primul Război Mondial care au murit în lagărele de prizonieri din Prusia și Silezia, au săvârșit slujba parastasului, pomenind pe toți cei 2595 de ostași cunoscuți cu numele, mulțumită listei furnizate de Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.

Lista prizonierilor români înmormântați în cimitirul din Łambinowice este disponibilă aici.