Hram la Mănăstirea „Sfinţii Atanasie şi Chiril” - Copou din Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Hram la Mănăstirea „Sfinţii Atanasie şi Chiril” - Copou din Iaşi

Biserica „Sfinţii Atanasie şi Chiril” a Mănăstirii Copou din Iaşi şi-a serbat astăzi, 18 ianuarie 2021, hramul. În seara zilei de duminică, 17 ianuarie, a fost oficiată slujba Privegherii.

Vecernia a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, din soborul slujitorilor făcând parte şi arhimandritul Nichifor Horia, exarhul mănăstirilor din Eparhia Iaşilor. În ziua cinstirii Sfinţilor Atanasie şi Chiril, s-au slujit Ceasurile şi Acastistul, urmat de Sfânta Liturghie şi de Parastasul pentru cei adormiţi. Predica sărbătorii a fost ţinută de către arhimandritul Nichifor Horia, care a expus cu acest prilej viaţa celor doi sfinţi ierarhi pomeniţi de Biserica Ortodoxă pe 18 ianuarie. În acelaşi timp, părintele exarh a remarcat că Sfinţii Atanasie şi Chiril „s-au împărtăşit de pacea şi de lumina credinţei ortodoxe, pe care au propovăduit-o lumii”. Prin grija obştii aşezării monahale păstorită de către stavrofora Maria Magdalena Vrânceanu, pelerinii au primit la final câte un pachet cu alimente. Amintim că anul acesta Mănăstirea Copou din Iaşi aniversează două decenii de la reînfiinţare ca aşezare monahală de maici.

Citește despre: