Numeroşi pelerini și închinători din zona Moldovei, dar și din alte colțuri ale țării, au ajuns la mănăstirea de pe Ceahlău încă din seara zilei de joi, 5 august, participând la slujba de Priveghere, rugându-se într-un glas și dormind peste noapte fie în corturi, fie în încăperile Casei „Panaghia”.

În dimineața zilei de 6 august, după ce majoritatea pelerinilor a sosit prin cele două trasee – staţiunea Durău și schitul Stănile – a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, pe un podium amenajat în apropierea bisericii. Din soborul de slujitori au mai făcut parte, alături de protos. Casian Florea, stareţul Mănăstirii Ceahlău, și stareţi ai mănăstirilor din zonă, precum şi alţi preoţi din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor. Răspunsurile la strană au fost date de tinerii care au participat în acest an la cea de-a VII-a ediție a Pelerinajului pedestru „Pe urmele Sfinților Nemțeni”, parcurgând aproximativ 35 de km pentru a lua parte la slujbele săvârșite la hramul Bisericii Seminarului „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, dar și ale Mănăstirilor Ceahlău, Sihăstria și Sihla.

„Dumnezeu nu șade în inima mândră”

În cuvântul adresat credincioşilor prezenţi după citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a vorbit despre importanța covârșitoare a rugăciunii neîncetate în viaţa credincioşilor:

„Muntele Tabor este numit de Sfântul Maxim Mărturisitorul muntele teologiei, adică muntele rugăciunii. Căci, cea mai adâncă și cuprinzătoare teologie este teologia rugăciunii. Pentru a fi pe cale, într-o lume așa cum este cea de astăzi, creștinul este chemat să fie om al rugăciunii. Ne întrebăm, adesea, încercând să ne împlinim canonul de rugăciune din fiecare zi, sau participând duminica la dumnezeiasca Liturghie, ne întrebăm, totuși, de ce suntem așa de firavi în fața a tot ce ni se întâmplă, dacă rugăciunea ne face puternici. Suntem slabi, iubiți credincioși, pentru că nu avem în noi rugăciunea cea de toată vremea […]. Părintele Arsenie Papacioc, de la malul mării, spunea că rugăciunea neîncetată este starea pe care o are omul, că se află în prezența lui Dumnezeu. Ai această conștiință că Dumnezeu te vede și te aude mereu? Această stare de prezență continuă în viața lui Dumnezeu este rugăciunea neîncetată, care se arată în starea omului smerit. Căci, smerenia aduce rugăciunea, iar aceasta te ajută să te adâncești în smerenie. Părintele amintea că Dumnezeu iubește mai mult o inimă smerită, decât o inimă postitoare. Nu că postul n-ar fi de folos, dar sunt așezate toate lucrurile în ierarhia lor. Marele dușman al rugăciunii, spunea părintele, este orgoliul, mândria, conșiința superiorității personale. De ce? Pentru că rugăciunea este prezența lui Dumnezeu în inimă, iar El nu șade într-o inimă mândră […]. Să ne dăruiască Dumnezeu o fărâmă de curaj, ceva din duhul rugăciunii și multă răbdare, ca alergând către Sfânta Liturghie, să luăm de acolo izvor de putere pentru a rezista în timpul săptămânii în fața a tot ceea ce vine înaintea noastră”.

De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Macarie a mulțumit IPS Teofan pentru marea binecuvântare pe care i-a oferit-o prin pelerinajul și împreună-slujirea din aceste zile în ținutul Neamțului, subliniind câteva aspecte legate de sărbătoarea de astăzi:

„Preaiubiții mei, poate că vă întrebați de ce Mântuitorul S-a schimbat la Față pe munte, și nu la câmpie unde era mai ușor să Își arate slava Sa tuturor ucenicilor, acolo unde se afla, pe colina Galileii. Mântuitorul S-a urcat pe Muntele Taborului fiindcă tot pe munte S-a arătat Dumnezeu celor doi profeți din vechime, pe care i-a luat ca martori și mărturisitori ai transfigurării Sale – Moise și Ilie. Sfinții Părinți ai Bisericii ne spun că ambii profeți L-au văzut pe Dumnezeu pe Horeb sau pe Sinai, în postire și-n rugăciune. Însă, nu L-au putut vedea față către față, așa cum L-au văzut ucenicii. De aceea, Domnul i-a luat alături pe Muntele Taborului, ca să-și arate slava Sa, împărtășind ucenicilor lumina cea de-a pururea fiitoare, cu 40 de zile înainte de Sfintele Pătimiri, ca nu cumva ei să se poticnească în credință și să se îndoiască pe Golgota suferinței […]. Așadar, preaiubiții mei, să ne bucurăm și să ne veselim și să ne umplem de lumină, iar această lumină pe care am dobândit-o aici, întru nevoință și rugăciune, să o împărtășim și celorlalți, atunci când vom coborâ Muntele Ceahlău, așa cum au împărtășit-o odinioară Apostolii, după ce s-au pogorât alături de Domnul de pe Muntele Taborului.”

Părintele protosinghel Casian Florea a adăugat un cuvânt de mulțumire Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan pentru deja-tradiționala slujire anuală din ziua Schimbării la Față de la Mănăstirea Ceahlău, aducând un gând de profundă recunoștință preoților, monahilor, monahiilor și tuturor pelerinilor care an de an se ostenesc să participe la hramul așezământului monahal.

După-amiază, credincioșii s-au întors spre poalele Muntelui Ceahlău, continuându-și pelerinajul pe urmele sfinților nemțeni. Pelerinii sunt așteptați să participe vineri seară, începând cu ora 18.00, la slujba de priveghere săvârșită la Mănăstirea Sihăstria, dar și sâmbătă dimineață, începând cu ora 8.00, la rânduiala Ceasurilor și la Sfânta Liturghie prilejuite de hramul mănăstirii. Sărbătoare mare este și la Mănăstirea Sihla. Aici, după slujba de priveghere de vineri, 6 august, va avea loc tradiționala procesiune către peștera Sfintei Teodora, în cadrul căreia va fi citit Acatistul Cuvioasei. Apoi, soborul slujitor va reveni în jurul orei 3.00 la peștera în care Sfânta Teodora s-a nevoit atâta vreme pentru a săvârși rânduiala Ceasurilor, urmată de slujba Sfintei Liturghii.

Locaș de închinare construit cu ajutorul elicopterului

Așezământul cu hramul „Schimbarea la Față” și „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” a fost construit pe un platou al muntelui înconjurat de stânci mari, iar în apropiere de mănăstire se află cabana Dochia și stațiunea meteorologică Toaca. Din cele mai îndepărtate timpuri, în jurul Muntelui Ceahlău au existat numeroase schituri sau peșteri cu pustnici, călugări și călugărițe. Unele au fost mistuite de foc, de avalanșele de zăpadă sau de stâncile prăvălite peste ele.

Mai aproape de zilele noastre, în 1992, Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a binecuvântat înființarea mănăstirii pe Ceahlău, fiind principalul ei ctitor. Biserica a fost ridicată de credincioșii ortodocși români din comuna Ceahlău și din alte localități din împrejurimi, precum şi cu osteneala protoiereului Mihai Damian și a viețuitorilor acestei mănăstiri. Transportarea ei s-a realizat cu ajutorul elicopterului, pe cheltuiala Armatei Române și a prințului Dimitrie Sturza. Pomelnicul, cuprinzând numele echipajului, precum, și a altor binefăcători, se află în proscomidiarul din Sfântul Altar. Sfințirea acestei biserici s-a săvârşit în anul 1993, în ziua de 28 august, de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi.