Hramul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei la final: Moaștele Sfintei Parascheva au fost așezate în Catedrala Mitropolitană din Iași
Luni, 15 octombrie 2018, în jurul orei 17.00, racla cu cinstitele moaște ale Sfintei Parascheva a fost dusă în procesiune și așezată înapoi în baldachinul din Catedrala Mitropolitană, încheindu-se astfel hramul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. De asemenea, în această dimineață, racla cu particica din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina a plecat înapoi acasă în Grecia.
Evenimentul ce încheie manifestările religioase legate de hramul Sfintei Parascheva a fost oficiat de către Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu soborul de preoți și diaconi ai Catedralei Mitropolitane. Părinții slujitori, luând pe umeri racla cu cinstitele moaște, au înconjurat sfântul locaș, rostind ectenii în timpul procesiunii, iar la final au depus spre închinare sfintele moaște în interiorul catedralei. Pelerinii rămași au format un nou culoar pentru a se putea închina în continuare la Sfânta Parascheva.
„Fără Sfânta Parascheva și fără toți sfinții, fără Maica Domnului și fără Dumnezeu nu s-ar fi întâmplat minunea”
Ultimii credincioși care s-au închinat la cinstitele moaște depuse în baldachinul de lângă Căminul preoțesc „Sfântul Gheorghe” au fost soții Constantinescu, Marius și Cristina. Aceștia au venit împreună cu fetița lor, Parascheva, în vârstă de 6 luni. Fetița este rodul rugăciunilor adresate în anii trecuți către Sfânta Parascheva: „Personal fiind la facultate veneam în fiecare zi și mă rugam și chiar mi-a plăcut. Este o zi deosebită pentru că ne-am rugat foarte mult la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru a ne dărui un copilaș. Această minune s-a întâmplat, ne-a dăruit un copil, o fetiță, și i-am pus numele sfintei. Am venit să îi mulțumim pentru acest mare dar, pentru că fără Sfânta Parascheva și fără toți sfinții, fără Maica Domnului și fără Dumnezeu nu s-ar fi întâmplat minunea. Suntem fericiți și împliniți, iar anul acest nu este prima oară când venim, ci de fiecare dată când am putut, am stat la rând chiar și 13 ore, dar acum am zis să venim mai pe sfârșit”.
După așezarea raclei cu sfintele moaște, părintele arhimandrit Dosoftei Șcheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane, a adresat un scurt cuvânt închinătorilor prezenți, mulțumind tuturor celor care au contribuit la buna derulare a evenimentelor din aceste zile: „Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, și în acest an, 2018, am încheiat cu această procesiune frumoasă hramul Sfintei Cuvioase Parscheva, mă refer la tot ceea ce s-a întâmplat în aceste zile, începând de joi dimineața până în acest moment. Să primim de la Sfânta Parascheva ajutorul pe care îl așteptăm fiecare dintre noi. Se cuvine să îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat nouă, în aceste zile așa de frumoase, cu soare, liniște și pace. Se cuvine să îi mulțumim și Sfintei noastre Parascheva și Sfintei Mucenițe Ecaternia, care până în această dimineață, mâna sfintei ne-a fost alături”.
Record de credincioși anul acesta - peste 150.000 de închinători
În total, peste 150.000 de pelerini din întreaga țară dar și din afara ei s-au închinat la raclele ce adăpostesc sfintele moaște ale Sfintei Parascheva și ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina. Credincioșii ce doresc să înalțe rugăciuni Sfintei Parascheva sunt așteptați începând de acum la Catredrala Mitropolitană să se închine cinstitelor sale moaște.
Pentru mai multe fotografii de la procesiune, click Galerie FOTO
***
Retrospectiva Hramului Sfintei Parascheva 2018:
Sărbătoarea Sfintei Ocrotitoare a Moldovei, în An Centenar
Hramul Sfintei Parascheva: 23.000 de pelerini au străbătut „Calea Sfinților” la Iași
Racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost așezată spre închinare credincioșilor