De o seamă cu Unirea: Cinci români au primit cea mai înaltă distincție a MMB, „Crucea Moldavă” pentru mireni

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

De o seamă cu Unirea: Cinci români au primit cea mai înaltă distincție a MMB, „Crucea Moldavă” pentru mireni

Duminică, 14 octombrie, peste zece mii de credincioși au participat la Sfânta Liturghie arhierească oficiată cu prilejul prăznuirii Sfintei Parascheva, pe scena special amenajată în fața Catedralei Mitropolitane din Iași. La finalul Sfintei Liturghii, cinci cetățeni născuți în jurul anului 1918 au fost decorați de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.

Cinci români care s-au născut în jurul anului 1918, moment istoric în care provinciile locuite de români s-au unit cu România și s-a realizat Marea Unire, au fost decorați de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan cu cea mai înaltă decorație a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei ‒ „Crucea Moldavă”, la finalul Sfintei Liturghii.

„Am considerat de bine să-i onorăm împreună cu dumneavoastră, pentru că toți cinci au cunoscut primul război, chiar dacă erau copii, au trăit în perioada interbelică, au cunoscut trei dictaturi și, iată, Dumnezeu a îngăduit ca să viețuiască și după ’90 încoace, să ne dăruiască nouă pildă de supraviețuire în vremuri grele. După propria mărturie, doar credința în Dumnezeu i-a ajutat să pătrundă printr-un veac întreg cu bucuriile lui dar, mai ales, cu încercările sale”, a subliniat Părintele Mitropolit Teofan.

Cântarea „Vrednic este!” a încununat ceremonia prin care distincția „Crucea Moldavă” a fost primită de următorii:

  • Clinciu I. Dobre - jud. Buzău
  • Vătavu Daria - jud. Iași
  • Cojocari Constantin - Republica Moldova
  • Gheață Dora - jud. Suceava
  • Bîrluț Gavrilă - jud. Alba

De asemenea, aceștia au mai primit în dar o Sfântă Scriptură cu scris mare și o icoană litografiată cu Sfânta Parascheva şi Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.

***

Conform datelor furnizate de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în anul 2018, 256 de români au împlinit sau urmează să împlinească 100 de ani de la naștere. Cele mai multe persoane născute acum 100 de ani se află în București, județul Iași situându-se pe locul doi, cu 20 de persoane (13 femei și 7 bărbati).

Click aici pentru galeria FOTO completă: (Foto) „Crucea Moldavă”, la un secol de viață și mărturisire