Bucură-te, privighetoare neadormită!

Pentru aceea, lepădând slăbiciunea cea femeiască și încingând tăria de la Dumnezeu cel din înălțime, a stătut în linie de bătaie împotriva pierzătorului. Și acesta o înspăimânta cu slăbiciuni și cu închipuiri neputincioase, căci uneori o înfricoșa cu arătări de șerpi veninoși și scorpii, alteori cu lei și cu urși și pisici sălbatice și cu alte fiare, dintre cele mai fioroase, altădată cu cele mai scârbavnice dintre fiare, cu broaște și țestoase.

Pentru aceea, lepădând slăbiciunea cea femeiască și încingând tăria de la Dumnezeu cel din înălțime, a stătut în linie de bătaie împotriva pierzătorului. Și acesta o înspăimânta cu slăbiciuni și cu închipuiri neputincioase, căci uneori o înfricoșa cu arătări de șerpi veninoși și scorpii, alteori cu lei și cu urși și pisici sălbatice și cu alte fiare, dintre cele mai fioroase, altădată cu cele mai scârbavnice dintre fiare, cu broaște și țestoase. Iar ea pe toate acestea cu semnul crucii le făcea nevăzute și le risipea ca pe o pânză de păianjen și își râdea de el, de meșteșugirile și de închipuirile lui, iar la sfârșit, ca un David înțelegător, dobora la pământ pe Goliat, cu puterea Celui răstignit, și cufunda în adâncul pierzaniei pe Faraon cel înțelegător cu toată oștirea lui. A cărui cursă o zdrobea prin curgerile lacrimilor sale, cu osteneli și rugăciuni și astfel se izbăvea din cursa vânătorilor, ca o pasăre singuratică pe acoperiș. Încă și de vederi slăvite de îngeri și vorbiri cu ei învrednicindu-se, a disprețuit toate lucrurile stricăcioase și vremelnice și a devenit sălaș împărătesc, încât „a poftit Împăratul veacurilor frumusețea ei”[1], precum este scris. Într-una din nopți se îndeletnicea după obicei cu rugăciunea și, tinzându-și mâinile către cer, a văzut minunată vedenie. Un tânăr luminos și slăvit, cu înfățișare strălucită și cu limpede glas arătându-se ei, i-a spus cu blândețe: „O, preabună fecioară, Cel ce pentru mântuirea oamenilor S-a răstignit, murind și înviind, Dumnezeul îngerilor și Domnul oamenilor, Iisus Hristos, îți poruncește ție, celeia ce te-ai răstignit lumii, murind și înviind prin lucrările virtuților, să ieși din pustiul acesta și să te întorci în patria ta și acolo să te săvârșești și să pleci la El, ca să fii împreună cu El”. Acestea spunându-i-le îngerul, s-a făcut nevăzut, iar ea, uimită fiind de neașteptata arătare, pe de o parte, se minuna de frumusețea vederii, iar pe de altă parte, se tulbura pentru plecarea din dulcea pustie. Căci nimic nu strălucește atât sufletul, nimic nu curăță atât mintea și nimic nu te face să vezi cele cerești, cât viața pustnicească și liniștită. Dar iarăși se bucura de despărțirea de trup și de odihna și izbăvirea din trudele și ostenelile și sudorile cele după viața singuratică și de a fi cu Hristos, desăvârșita frumusețe, cea cu adevărat vrednică de toată dorirea.

[Extras din Viața și petrecerea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea nouă, cea din Epivate, scrisă de Matei smeritul, Mitropolitul Mirelor (Cod. Patriarch. 161, f. 54-66)]

[1]Ps. 44, 12.

Ultimele din categorie