Osteomielită vindecată prin ajutorul Sfintei Parascheva

12 Octombrie 2016 03:14 Minuni - Vindecări - Vedenii

Aveam ostiomielită acută la peroneul drept, o boală cumplită care, chiar dacă se operează, recidivează la alte oase, toată viaţa. În tot acest timp, părinţii mei au stat mereu lângă racla Sfintei Parascheva, rugându-se cu lacrimi pentru mine. Şansele erau mici ca piciorul să mai poată fi salvat. Eram suspect şi de cancer osos.

La vârsta de 14 ani, m-am îmbolnăvit grav. Nu era prima oară, am fost destul de bolnăvicios de felul meu, dar acum o durere imensă de picior şi o inflamaţie masivă la peroneu mă pironiseră la pat. Doctorul chirurg din oraşul în care locuiam i-a spus mamei mele, şi ea cadru medical superior, că este un reumatism articular acut, un puseu de durere. Aşa încât mi-a prescris oxacilină şi gentamicină din șase în șase ore, timp de câteva luni, şi mi-a pus piciorul în ghips. Durerea atâtor injecţii, tumefierea şi mortificarea ţesutului în care am fost injectat de sute de ori, rugăciunile pe care mama le spunea mereu la patul meu, ore întregi, mi le amintesc foarte bine. După ce mama spunea de câteva zeci de ori psalmii „Miluieşte-mă Dumnezeule” şi „Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt”, sfârşită de oboseală, era trecut de miezul nopţii, îi spuneam: „Mai zi-mi rugăciuni…”.

Au fost câteva luni de durere cumplită, iar piciorul era tot mai dureros și se subţiase mult, pierdusem multă masă musculară. Gentamicina pe care am primit-o intramuscular ar fi fost de ajuns să surzească zece oameni, dar totuşi, cu mila lui Dumnezeu, mai aud. După câteva luni de stat în casă cu un ghips imens, piciorul era de două ori mai slab decât înainte. Doctorii spuneau că piciorul trebuie amputat.

Părinţii mei au insistat să mergem la Iaşi, la Spitalul de copii, la medicul Gabi Ionescu, vestit pentru că rezolvase multe cazuri incurabile. Tatăl meu, preot, m-a purtat în spinare până la spital. Când m-a consultat, doctorul a izbucnit în strigăte de mânie: „Sunteţi cadre medicale, dar l-aţi tratat ca nişte ţărani”. Diagnosticul primit era de ostiomielită acută la peroneul drept, o boală cumplită care, chiar dacă se operează, recidivează la alte oase, toată viaţa. În tot acest timp, părinţii mei au stat mereu lângă racla Sfintei Parascheva, rugându-se cu lacrimi pentru mine. Şansele erau mici ca piciorul să mai poată fi salvat. Eram suspect şi de cancer osos.

În câteva zile am fost operat. După câteva ore în sala de operaţie, anesteziat total, am fost dus cu o targă la terapie intensivă. Părinţii mei, care îmbătrâniseră peste noapte de durere, când m-au văzut au încremenit. Tatăl meu a murmurat: „A murit…” şi a leşinat. Dar doctorul, fericit, a zis: „Nu e mort, norocoşilor, erau şanse de 1% să fie bine. Şi aşa a fost. Oricum, ostiomielita recidivează, o să trebuiască să fie operat de multe zeci de ori…”.

M-am refăcut în câteva luni bune. Profesorii de la şcoală veneau să mă asculte şi-mi puneau notele acasă. Mama îmi spunea: „Eşti o minune a lui Dumnezeu”. Iar eu îi răspundeam: „Da, o minune şchioapă”. Şi iată că acum merg perfect şi nici o altă operaţie nu am mai suferit, mulţumită Sfintei Cuvioase Parascheva. Trăiesc datorită rugăciunii ei, datorită lacrimilor ei, datorită inimii ei imense, pline de harul lui Dumnezeu, care simte durerile noastre şi le alină cu milă, din iubirea Sa infinită.

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Doxologia, 2011)

Ultimele din categorie