Hrană bună pentru minte

Pateric

Hrană bună pentru minte

În vreme ce El a făcut atâtea pentru noi, noi nu voim a împlini măcar o singură poruncă.

Dă minţii tale să se îndeletnicească cu pomenirea morţii, a judecăţii viitoare, a chinurilor veşnice, cu gândul la bărbăţia mucenicilor, la neclintirea nevoitorilor şi la virtuţile tuturor Sfinţilor. Ca să se aprindă mai mult dragostea ta pentru Dumnezeu, cugetă la pogorârea cea către noi a lui Hristos Domnul, la Patimile Lui, la cruce şi la moarte, la tot ce a făcut pentru pentru noi şi la tot ce ne-a făgăduit; cugetă, de asemenea, la faptul că în vreme ce El a făcut atâtea pentru noi, noi nu voim a împlini măcar o singură poruncă; în vreme ce El, cu iubirea Sa de oameni, adeseori ne-a izbăvit şi în fiecare zi ne izbăveşte din necazuri şi nevoi, de amăgirile demonilor şi ispitele de la oameni, noi în fiecare ceas îl amărâm şi cu faptele, şi cu vorbele, şi cu gândurile, iar pe vrăjmaşul nostru, pe potrivnicul-diavol, îl bucuram şi îl mângâiem. La ce smerenie şi străpungere, căinţă şi lacrimi nu ne aduce cugetarea cu inimă simţitoare la toate acestea!

(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, p. 98)