Cuviosul Iosif Sihastrul – dascăl al liniștii, preot și povățuitor de suflete
Adunând mai mulţi sihaştri în jurul lui, Cuviosul Iosif a făcut din peştera sa o adevărată sihăstrie pe Valea Bordeiului şi pe Munţii Martirie, Cecilia şi Crucea Spătarului din apropiere.
Cuviosul Iosif Sihastrul din Munţii Buzăului (secolul XIV)
O altă bisericuţă în piatră care a avut un rol deosebit în dezvoltarea vieţii isihaste din Munţii Buzăului este Peştera lui Iosif, situată pe Valea Bordeiului, aproape de satul Nucu, comuna Bozioru. Ferestrele bisericii în arc frânt par să dateze peştera din secolul XIII, dar prezenţa peştelui ca simbol paleocreştin deasupra intrării peşterii lui Iosif, al cărui contur încă se distinge, ne face să considerăm că ea ar putea fi din secolele IV sau V, fiind folosită de creştini, ca şi alte peşteri din Munţii Buzăului, pe timpul persecuţiilor.
Cuviosul Iosif este numărat printre cei mai vestiţi sihaştri nevoitori din partea locului. Mai întâi s-a nevoit în Sihăstria Fundătura, iar la începutul secolului XV s-a aşezat în peştera care îi poartă numele, aproape de alte peşteri pustniceşti, pe care o măreşte şi-i adaugă două ferestre. În această peşteră s-a nevoit Cuviosul Iosif zeci de ani, ajungând mare dascăl al liniştii, preot şi povăţuitor de suflete. Numele lui era cunoscut până departe şi mulţi bolnavi se vindecau cu rugăciunile lui.
Adunând mai mulţi sihaştri în jurul lui, Cuviosul Iosif a făcut din peştera sa o adevărată sihăstrie pe Valea Bordeiului şi pe munţii Martirie, Cecilia şi Crucea Spătarului din apropiere. Mulţi dintre ucenicii săi se nevoiau în mici bordeie de lemn şi pământ risipite pe toată valea din apropiere. De la aceşti sihaştri se numeşte până astăzi locul acesta „Valea Bordeiului” şi „Pârâul Bordeiului”. Apoi, mutându-se în ceata cuvioşilor părinţi, peştera lui Iosif a fost locuită de alţi sihaştri cu viaţă aleasă, care au continuat firul vieţii de sihăstrie în aceeaşi smerenie şi râvnă pentru dragostea lui Hristos. Numele şi faptele tuturor, deşi s-au uitat de (către) oameni, sunt scrise în Cartea Vieţii.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 87-88)