Domnul Iisus Hristos este Chipul desăvârşit al desăvârşitei smerite cugetări. Binevoind să îmbrace haina smereniei, El ne-a arătat înălţimea cerească a acestei virtuţi, considerată cea mai de jos în ochii oamenilor. De aceea sunt atât de convingătoare lecţiile Sale despre smerenie, pentru că întreaga Lui viaţă pământească este o întruchipare a smereniei. Propovăduirea Sa de temelie (Predica de pe munte) o începe prin cuvintele: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor!” (Matei 5, 3). Săraci cu duhul sunt cei smeriţi, aceia care nu văd nici un fel de bogăţie duhovnicească în ei, aceia care nu conştientizează nici o vrednicie personală în sufletul lor, însă care simt păcatele lor ca pe o mare povară şi se căiesc pentru ele. Astfel de săraci vor moşteni cea mai mare bogăţie, anume Împărăţia Cerurilor. Începându-Şi învăţătura Sa prin a ferici pe cei săraci cu duhul, Dumnezeiescul Învăţător aşază, prin aceasta, smerita cugetare, ca temelie a vieţii duhovniceşti.

Temelia este cel mai important lucru la înălţarea unei construcţii. Constructorii marilor clădiri toarnă la temeie materiale scumpe, fier şi beton, pentru ca să o facă pe aceasta foarte rezistentă şi capabilă să poarte greutatea întregii zidiri. Iar Hristos Domnul aşază o neobişnuită temelie pentru înălţarea casei mântuirii: virtutea sărăciei cu duhul. Mântuitorul vrea să ne facă să conştientizăm că nu avem nimic bun care să ne aparţină (I Corinteni 4, 7). Omul poate să se dezvinovăţească de faptul că nu a reuşit să îşi construiască o casă pe pământ, fiindcă a fost sărac. Dar nu se va putea dezvinovăţi acela care nu şi-a înălţat casa cea veşnică a mântuirii sale, care tocmai cu sărăcie şi nu cu bogăţie se construieşte.

Hristos ne deschide ochii asupra jalnicei noastre sărăcii duhovniceşti, prin toate înţeleptele Sale învăţături din Sfânta Evanghelie. Pentru că cei mai mulţi dintre oameni fiind robi prejudecăţilor pământeşti, dispreţuiesc sărăcia şi preamăresc bogăţia; anume pentru acest fapt, spre a ne face virtutea smereniei scumpă, Hristos a înjosit starea celor bogaţi, a celor mândri, a celor care se socotesc a fi cineva, şi a proclamat ca fericiţi pe cei săraci cu duhul, dezvăluind că sărăcia lor este legată cu moştenirea celei mai de seamă bogăţii, şi anume Împărăţia Cerurilor.

Bucuraţi-vă, cei săraci cu duhul, pentru că a voastră este cea mai mare bogăţie – Împărăţia de deasupra oricărei împărăţii!

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Smerita cugetare. Tâlcuire la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sofia, pp. 11-16)