Text și context

Minunea înmulțirii pâinilor e urmată de o alta. Una ai cărei beneficiari sunt ucenicii. Cercul lor restrâns e chemat să înțeleagă și să învețe anumite lucruri. Să-l cunoască pe Hristos altfel. Ca Domn al stihiilor. După ce, mulțimea e sătulă și trimisă acasă, Învățătorul își îngăduie răgazul câtorva clipe cu Tatăl. Se roagă. De fapt, discută. Așa cum un fiu iubitor dialoghează cu părintele Său. Conținutul acestor momente nu ne este împărtășit. Poate că e mai bine așa. Altminteri, curiozitatea umană, adesea greu de stăpânit, ar fi ținut să se lanseze în fel de fel de analize, ori discuții cu privire la acesta. Așa, suntem nevoiți să ne limităm doar la conștientizarea unui fapt, de-o relevanță aparte, care ne rămâne, totuși distant.

Odată încheiat acest moment tandru, pleacă pe urmele celor doisprezece, pe care-i silise anterior să urce în corabie. Spre a-I întâlni și a transmite, precum vom vedea, un mesaj puternic. A se defini pe Sine prin prisma celor întâmplate. Pe-o vreme care nu era defel favorabilă. Umblă pe apă. Vă puteți imagina mirarea acestora când îl zăresc apărând dintre valuri. Cu atât mai mult cu cât, precum arată naratorul, se străduiau să cârmuiască corabia. Să n-o lase pradă intemperiilor. Efectul ar fi fost, de bună seamă, puternic chiar și pe vreme bună. Acum, dată fiind situația, el le va amplifica stările. Unii vor crede, de bună seamă că e o iluzie. Chiar și cei pe deplin convinși vor ajunge să fie pătrunși de îndoială. 

Petru

Cel care-și face curaj să-L abordeze e Petru. Ca răspuns la cuvintele: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!”, el cere o încredințare. Ar vrea ca Iisus să-i ceară să meargă la El pe apă. I se împlinește dorința. Instinctiv, se așterne pe cale. Pe drum, furtuna se întețește. Se sperie și începe să se scufunde. E salvat de îndată. Și mustrat, de îndată ce-i cere Învățătorului să-l scape. „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”, sunt cuvintele de mustrare adresate lui. Urmate, la scurtă vreme după aceasta, de potolirea furtunii. Căci, odată ajunși amândoi în corabie, vremea încetează a se mai comporta într-o manieră capricioasă.

Mărturia

Momentul e marcat de cei doisprezece printr-o exclamație cu conținut teologic peren: „Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu”. Deși mărturisesc acest lucru, ei nu înțeleg, însă, din păcate, ce înseamnă el în profunzime. Va fi nevoie să mai treacă ceva vreme până când se vor încredința cu adevărat de dimensiunea profetică a celor rostite. Deocamdată, de îndată ajunși pe țărm, în ținututile Ghenizaretului, își vor ocupa mintea cu alte lucruri importante pentru acele momente.

Concluzii

Dacă ucenicilor li se prezintă drept Cel capabil să potolească furtuna de pe marea Galileii, nouă ni se adresează ca Cel în stare să ne liniștească sufletele. Aidoma lui Petru, suntem chemați să întreținem un dialog sincer cu Dânsul. Să-I cerem să ne ducă înspre El. Iar atunci când valurile ne năpădesc și credința slăbește, să-L rugăm, precum acesta, să ne scape. Îndrăzniți!