Maica Domnului nu și-a așternut în scris gândurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeu și Fiul ei, nici durerile sufletului în vremea Răstignirii Domnului Iisus Hristos, pentru că nu le-am fi putut înțelege – iubirea ei pentru Dumnezeu e mai puternică și mai tare decât iubirea heruvimilor și a serafimilor. Chiar dacă viața Maicii Domnului e învăluită într-o tăcere sfântă, Bisericii i-a dat Domnul să cunoască faptul că iubirea ei îmbrățișează întreaga lume. Ea viază în ceruri și vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, cei care avem trebuință de-al ei ajutor. Acoperă cu milostivirea ei tot pământul și toată suflarea omenească.

Pe Preacurata Sa Maică, Domnul Iisus Hristos ne-a dăruit-o, fiind bucuria și nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh și, ca om, este aproape de noi după fire. Pilda vieții ei constituie pentru credincioșii creștini o „candelă aprinsă”. Ei ne adresăm în rugăciunile noastre, pe ea o lăudăm și o cinstim, însă suntem datori să-i urmăm dragostea și devotamentul față de Mântuitorul Iisus Hristos. Preacinstirea pe care o acordăm Maicii Domnului este după voia lui Dumnezeu și de această preacinstire dată Maicii Se bucură Fiul, iar mărirea ce se dă Fiului trebuie să se reverse asupra Maicii Sale, de aceea cu adevărat o fericesc toate neamurile și toată făptura o preaînalță. „Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14,6) ne spune Mântuitorul. Asemenea, nimeni nu poate ajunge la milostivirea lui Hristos dacă nu o cheamă în rugăciune pe Maica Domnului.

În vreme ce pentru Domnul nostru Iisus Hristos avem un dublu sentiment, de iubire pentru Mântuitor dar și de teamă pentru Judecător, pentru Maica Domnului nu avem decât un sentiment de iubire, pentru că este pururea rugătoare pentru noi. Pentru viața ei sfântă și pentru faptele dumnezeiești săvârșite prin ea este adânc călăuzitoare, ocrotitoare și rugătoare pentru tot neamul omenesc.

Maica Domnului este icoană a Bisericii care se roagă și care îndeamnă la rugăciune și la ascultare: „Faceți orice vă va spune” (Ioan 2,5), adică păziți poruncile Lui „și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi” (Matei 21,22). Se roagă lui Hristos și mijlocește pururea pentru noi. Ea este întruparea evlaviei, exemplul vieții ei trăite în rugăciune fiind urmat de credincioși. Maica Domnului este luată drept model pentru curajul deciziilor, pentru sinceritatea mărturiilor și pentru cumpătarea în păstrarea tăcerii.

Așa cum obișnuim să ne bucurăm la Nașterea Mântuitorului, tot așa trebuie să ne bucurăm și la nașterea Maicii lui Hristos deoarece, când o slăvim pe Maică, noi pe Fiu Îl slăvim, iar când Îl preamărim pe Fiu, pe Maică o preamărim.

Pe Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria o cinstim și ca pe „Maică a Vieții”, căci ea L-a născut pe Cel Care este Viața cea adevărată și izvorul vieții (Ioan 1,4). Maica Domnului este modelul suprem al viețuirii noastre în Hristos.

Toate acestea conturează sau, mai bine zis, zugrăvesc icoana aceleia căreia Sfânta noastră Biserică i se adresează la Sfânta Liturghie astfel: „Pe Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții să o pomenim”.

În lumina paginilor Sfintei Scripturi și după tradiția Bisericii, Maica Domnului, este „nor prealuminat” care apără, ocrotește și miluiește pe toți cei ce ridică rugăciuni către ea, că poate toate câte voiește.