Iubiților preoți din parohii, cuvioșilor viețuitori ai sfintelor mănăstiri și dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iașilor: har, bucurie, iertare și ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit - Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt!
„Dumnezeu este scăparea și puterea noastră,
ajutor în necazurile ce ne împresoară.“ (Ps. 45, 1)
Iubiți frați și surori în Hristos-Domnul,
Am ajuns, cu mila lui Dumnezeu, la slăvita sărbătoare a Nașterii Domnului. Suntem la sfârșitul unui an greu pentru cei mai mulți dintre noi. Gândul la greutățile prin care am trecut și preocuparea pentru ceea ce avem de întâmpinat în anul care vine nu ne părăsesc cu totul nici de sărbători. Am adunat prea multe în cugetul nostru timp de un an de zile încât greutatea acestora ne împovărează și în momente de praznic.
Cu toate acestea, atmosfera din jurul nostru este, parcă, mai caldă, mai primitoare. Suntem cuprinși de bucuria colindătorilor, de frumusețea iernii, de întâlnirea cu cei dragi în familie, de ambianța unei mese mai bogate. Cei mai mulți dintre creștini au respectat postul de patruzeci de zile, iar acum, după rânduita spovedanie, se împărtășesc cu Sfintele și Preacuratele Taine, bucurându-se cu bucurie aleasă. Participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de praznicul Nașterii Domnului și în zilele următoare ne oferă ocazia potrivită pentru a medita mai intens atât la greutățile prin care trecem, cât și la bucuria marelui Praznic. De fapt, prin bucuria praznicului înțelegem rostul greutăților vieții, descoperim taina asumării lor și primim răspuns la întrebările ce ne frământă.

Iubiți credincioși,
În zilele de sărbătoare ale Nașterii Domnului, se înalță glas puternic de mărturisire a adevărului că acum două milenii Dumnezeu a coborât pe pământ. Hristos-Dumnezeu S-a născut, după trup, prin puterea Duhului Sfânt, din Preacurata Fecioară Maria, a viețuit printre noi, oamenii, ne-a cunoscut durerea și bucuria, a murit și a înviat pentru noi. Acesta este adevărul fundamental al credinței creștine. În
acest adevăr descoperim rostul vieții noastre cu greutățile ei numeroase, cu frumusețile ei adânci.


„Hristos Se naște, slăviți-L!
Hristos din ceruri, întâmpinați-L!
Hristos pe pământ, înălțați-vă!“1
În aceste cuvinte, Biserica vestește și actualizează evenimentul crucial al istoriei, și anume coborârea lui Dumnezeu printre oameni. „La plinirea vremii“2, cum spune Sfântul Apostol Pavel, adică la timpul potrivit, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, a luat chip de om, a trăit într-un context concret, în sânul unei familii, alături de mama Sa și de bătrânul Iosif, în mijlocul unui neam anume. El a propovăduit Evanghelia împărăției lui Dumnezeu, a pătimit, a murit și a înviat.
Toate acestea s-au petrecut pentru ca omul să descopere calea viețuirii autentice pe pământ, să cunoască taina împărăției lui Dumnezeu Tatăl și, prin Hristos în Duhul Sfânt, s-o dobândească aici, ca pregustare, și pe deplin în
veșnicie.

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Omenirea din timpul viețuirii pe pământ a lui Hristos-Dumnezeu nu diferă esențial de cea de astăzi. Oameni buni și oameni răi viețuiau atunci și viețuiesc și acum. Mulți aveau atunci credință puternică și nu puțini erau cei necredincioși sau răucredincioși, cum se întâmplă și astăzi. Bucuriile și încercările din acele vremuri sunt prezente și în zilele noastre.
Hristos Domnul a adus atunci lumină în întunericul care domina omenirea, viață în moartea care se răspândea în
diferite forme, peste tot, bucuria și nădejdea adevărată într-o lume cuprinsă de tristețe și disperare. Cum Hristos este „același ieri și azi și în veci“ 3, El, Hristos, rămâne izvorul de lumină, viață, bucurie și nădejde și în lumea de azi. Prin nașterea, viața, moartea și învierea Sa, prin învățătura Sa, Hristos a descoperit lumii de atunci calea de urmat. Celor care „L-au primit“, care „au crezut în numele Lui le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu“4. Prin starea de „fiu al lui Dumnezeu“ dobândită prin Hristos, omul vremurilor de atunci a descoperit calea de urmat. Bogat sau sărac, evreu sau de alt neam, bărbat sau femeie, în familie sau în mănăstire fiind, omul timpurilor trecute a aflat drumul de parcurs în viață. Cuprins uneori de bucurie și foarte adesea de încercări dureroase, L-a avut pe Hristos pâine în foamea lui după adevăr, apă în setea lui după iubire de dreptate. Astăzi, aceeași calitate de „fiu al lui Dumnezeu“, dobândită prin altoirea pe trunchiul numit Hristos, este cheia rezolvării problemelor vieții. A fi, a rămâne, a deveni „fiu al lui Dumnezeu“ înseamnă a-L avea pe Hristos ca izvor de viață, adică a avea credința cea adevărată și a trăi în concordanță cu aceasta atât în viața de familie sau mănăstire, cât și la locul de muncă și în toate împrejurările vieții.

Dreptmăritori creștini,

Sărbătoarea Nașterii lui Hristos are în centrul ei adevărul că Fiul lui Dumnezeu a devenit Fiu al Omului pentru ca omul să devină fiu al lui Dumnezeu. În această mare zi de praznic, Biserica se adresează tuturor oamenilor cu îndemnul ca aceștia să-și păstreze sau să-și regăsească veșmântul de fii ai lui Dumnezeu. Acest lucru implică recunoașterea lui Dumnezeu ca Tată, a Bisericii ca mamă și a
noastră ca fii ai Tatălui Ceresc în Biserica lui Hristos.
În momentele de cumpănă ale vieții, în vremuri de criză morală și materială, în clipe de frământare în suflete, între oameni și neamuri, omul este chemat să alerge la Tatăl său - Dumnezeu -, la mama sa - Biserica. În Biserică, el primește putere și curaj pentru a nu se lăsa doborât de mulțimea fulgerelor care cad asupra sa, de intensitatea furtunii abătute peste sufletul și trupul său, peste cei dragi, peste țară și lume. În Biserică, omul aude glas de îmbărbătare, cum zice Scriptura: „Nu te teme, om plăcut al lui Dumnezeu! Pace ție! Fii tare și curajos!“5; „Fii tare și curajos și pășește la lucru, nu te teme, nu te speria, căci Domnul Dumnezeu este cu tine. El nu Se va îndepărta de tine, nici nu te va părăsi“ 6. Îmbrăcat cu puterea lui Hristos, care-l „zidește cu totul din nou“7, omul își continuă drumul prin valurile vieții. Acestea nu sunt mai puțin agitate, dar el, înveșmântat cu puterea lui Hristos, răzbate cu mai multă răbdare, cu mai multă putere, cu mai mult curaj furia lor.

În acest sens, gândul meu așezat la inima voastră, iubiți fii și fiice ai Bisericii lui Hristos din Moldova, este unul de încurajare și de îmbărbătare, un gând de întărire și de nădejde.
Se cuvine să rostim precum împăratul David în vechime: „Domnul este luminarea mea și mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieții mele; de cine mă voi înfricoșa?“ 8.
Îl avem cu noi și în noi pe Hristos, Cel născut în peștera din Betleem pentru a arăta iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Da! Vremurile sunt grele, criza este adâncă și continuă, sărăcia, răul, urâtul, hoția și minciuna se dezlănțuie nemilos asupra lumii. Cu toate acestea, se cuvine să ne întrebăm împreună cu Sfântul Apostol Pavel: „Cine ne va despărți pe
noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia,
sau sabia? (...) Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru“9.
Da! Dragostea lui Dumnezeu s-a revărsat cu putere asupra lumii prin Nașterea lui Hristos la Betleem și, de atunci, ea nu încetează a îmbrățișa pe tot omul. Pentru ca dragostea lui Dumnezeu revărsată asupra lumii prin Nașterea lui Hristos să ne cuprindă și pe noi cei de azi și să ne dăruiască putere în greutățile ce ne înconjoară, se cuvine să urmăm îndemnul aceluiași Apostol Pavel care zice: „Dezbrăcați-vă de viețuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin pofte amăgitoare, și vă înnoiți în duhul minții voastre, și să vă îmbrăcați în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate și în sfințenia adevărului.
Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiți adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare. Mâniați-vă și nu greșiți; soarele să nu apună peste mânia voastră. Nici nu dați loc diavolului. Cel ce fură să nu mai fure, ci mai vârtos să se ostenească lucrând cu mâinile sale, lucrul cel bun, ca să aibă să dea și celui ce are nevoie. Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuință, ca să dea har celor ce ascultă.
Să nu întristați Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune și supărare și mânie și izbucnire și defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate. Ci fiți buni între voi și milostivi, iertând unul altuia, precum și Dumnezeu v-a iertat vouă în Hristos“10.
Având nădejdea că îndemnul Sfântului Apostol Pavel va fi ascultat și urmat de noi, oamenii obișnuiți, dar și de cei cu responsabilități înalte în viața țării și a lumii, ne apropiem de Noul An, 2011 de la Nașterea lui Hristos. Îl rugăm pe Dumnezeu ca anul ce vine să fie timp de pace în țară și în lume. Îl rugăm să ne dea răbdare în greutățile care par a nu fi puține în anul care urmează, să ne dăruiască iertarea, binecuvântarea, ocrotirea și iubirea Sa în toate zilele vieții noastre.
Să ne bucurăm de praznicul Nașterii și Botezului Domnului; să avem parte de mulți colindători pe prispa sufletelor noastre; să fim alături de cei dragi și ei să fie împreună cu noi în adevăr și în dragoste; să nu-i uităm nici pe cei aflați în suferință sau mai încercați decât noi. Îmbrățișându-ne unii pe alții în dragostea lui Hristos, Cel născut din Preacurata Fecioară Maria cu puterea Sfântului Duh, să rostim împreună cu îngerii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire“11.

Sărbători binecuvântate!
La mulți, buni și frumoși ani!
† Teofan
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Note bibliografice
1 Canonul Utreniei la Nașterea Domnului, irmosul 1, în Mineiul pe Decembrie,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 2005, p. 437.
2 Galateni 4, 4.
3 Cf. Evrei 13, 8.
4 Ioan 1, 12.
5 Daniel 10, 19.
6 I Cronici 28, 20.
7 Canonul Utreniei la Nașterea Domnului, Cântarea 1, în Mineiul pe
Decembrie, p. 437.
8 Psalmul 26, 1-2.
9 Romani 8, 35.38-39.
10 Efeseni 4, 22-32.
11 Luca 2, 14.