"Căci în El a binevoit [Dumnezeu] să sălășluiască toată plinătatea" (Coloseni 1, 19)

A binevoit ca în El să locuiască toată plinătatea - toată plinătatea Vieții, a Adevărului, a Iubirii, a Veșniciei și a tot ce poate fi închipuit ca dumnezeiesc; încă și toată plinătatea a tot ceea ce este creat, pentru că toate cele create "în El își au subzistența". De aceea Dumnezeul-om este atoateplinătatea. Și această atoateplinătate locuiește necontenit în trupul divino-uman, în Biserică, pentru că El este în întregime în ea și ea este în întregime în El. Fiecare mădular al Bisericii simte această atoateplinătate ca pe a sa proprie și nu-i mai trebuie nimic altceva, pentru că, având pe Domnul Iisus Hristos, el are toate, are tot ceea ce-i trebuie pentru viața veșnică în toate lumile. Această aptoateplinătate divino-umană nu are nimic comun cu teoriile filozofice despre "pleroma universală", pentru că toate aceste teorii sunt idei abstracte și scheme neînsuflețite. Atoateplinătatea divino-umană este realitatea vie, empirică, viabilă, divino-umană. Această realitate poate să o trăiască orice om care se încorporează ca celulă vie în organismul divino-uman al Bisericii. Dar minunatul Dumnezeu-om este mai mare chiar și decât această atoateplinătate, pentru că așa cum scrie apostolul "în El locuiește toată plinătatea", în vreme ce El există dincolo de ea, ca unul ce este mai mare și nesfârșit față de ea.

(Sfântul Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul-om, studiu introductiv și traducere: Pr. Prof. Ioan Ică și diac. Ioan I. Ică jr., Editura Sophia, București - 2010, pp. 246-247)