Dacă cineva a venit la viaţa monahicească din mare slavă a vieţii, să se păzească pe sine de dracul înaltei cugetări, ca să nu cadă în duhul mândriei şi al nesupunerii şi să se păgubească pe sine. Iubite, nu îţi este ţie aceasta ruşine, dacă eşti întru supunere pentru Domnul, nici dacă lucrezi cu mâinile tale lucrul cel bun. Că această mică strâmtorare şi necaz ce rabzi întru Domnul, ţi se face pricinuitoare de viaţa cea veşnică. Şi ce mai zic? Că precum cel ce schimbă o costandă pe milioane de talanţi de aur, aşa este toată strâmtorarea vieţii monahiceşti pe lângă necazul ce va să fie, care va întâmpina pe cei ce lucrează cele rele. Deci, dai lucruri mici şi ţi se dau mari. Trezveşte-te, iubite, ca un bun ostaş. Nu te lenevi de darul cel dintru tine, ca nu cumva amândouă să vină peste tine, adică: şi pe oameni să-i mâhneşti, care sunt părinţii cei după trup, şi lui Dumnezeu să nu-i placi, ci nevoieşte-te, ca şi cei ce te vor vedea pe tine să slăvească pe Dumnezeu pentru petrecerea ta cea bună (Matei 5, 16), căci scris este: Cei ce se tem de Domnul, Mă vor vedea şi se vor veseli şi iarăşi: „Pace multă este celor ce iubesc legea Ta şi nu le este lor sminteală". Pentru aceasta, păzeşte-te de înalta cugetare şi Domnul va fi partea ta. Lui I se cuvine slava, în veci. Amin.

 

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 2, Editura Bunavestire, Bacău, 2008, p. 98)