Este promisiunea din miezul revelației despre Duhul Sfânt pe care ne-o aduce Domnul Hristos. Urcarea Lui în slavă și așezarea la dreapta Tatălui este clipa cerească prin care ni se vestește venirea Duhului Sfânt. Precum și a fost. Precum și este, căci fiecare clipă de adevăr este un Rusalii, o Cincizecime peste o lume plină de sărbătoriri funeste: minciună, război, ură. Pentru Adevăr este Duhul Sfânt în mijlocul nostru, de aceea orice denaturare a adevărului și orice criză de comunicare învârtită în căutătura piezișă a minciunii și ironiei fără scrupule se rupe de Duh și se așează cu obstinație pe latura morții. Pentru aceea, taina trăirii în Duhul Sfânt este o taină a trăirii în duh și sinceritate. În natura necaricaturizată a omului apropiat prin râvnă și har de tot ce înseamnă valorizarea Împărăției Cerurilor. 

Suntem martorii unei gâlcevi înnoite cu fiecare zi. Oameni târâți în știri neprotocolare, alergați pe culoarele unei false puteri – a vorbelor – rostogoliți în focuri virtuale lipsite de virtutea focului aprins din Cer. Ori starea aceasta denotă că ne-am depărtat periculos de izvorul Păcii care este Dumnezeu și că ne adăpăm din lichidele periculoase produse în distileriile răului. Acolo unde se produc finețuri și scamele care înfundă filtrul smereniei ori tainica liniște născută din sinceritate. Dacă vrem să restaurăm Țara și să ne trăim bucuria în Biserică avem nevoie să asumăm adevărul așa cum curge el din Duhul Sfânt. Cu sinceritatea bătrânului ce nu mai poate ocoli moartea și parcă nici n-ar mai vrea să o ocolească. În urmă cu ani, atunci când descifram tainele pastorației vârstnicilor pe propria mea emoție, am aflat de la un bătrân senin un adevăr simpu. L-am întrebat dacă nu i-e frică de moarte. M-a privit liniștit și mi-a spus: „Părinte, moartea o aștepți așa cum femeia însărcinată aștepată nașterea pruncului din ea. Nu o poți evita, dar te rogi să fie bine. „Pruncul” ce se naște din moarte ești tu, bătrânul care aproape că încurcă pe toată lumea, și speri din toată inima ca Părintele Ceresc să te primească vesel de tine în Casa Lui”. M-am lăsat cucerit de cuvintele lui, dar mai ales de modul în care pregătea plecarea sa. Vorbea cuminte, așezat și se ruga liniștit. Se împărtășea des și cu mare atenție. Copiii și nepoții spuneau că așa a fost mereu. Semn că știa că oricând te poate prinde „nașterea” ce te poartă înaintea Dreptului Judecător. Când s-a stins, au descoperit că omul acela era cel care plătea căminul pentru alți patru bătrâni însingurați și că o făcuse timp de ceva ani buni. Din respect pentru el, copiii și nepoții săi au continuat să facă binele acesta. Unul dintre nepoți zicea: „Ne e rușine de el să-i întrerupem binele!”. Și o fac cu smerenie și azi. Sunt douăzeci de ani de când s-a stins. Și parte din copiii lui sunt lângă el și soție. Iar strănepoții, câțiva încă foarte mici, merg la cămin să vadă mormintele lor și să știe că Bunicu’ mare – cum îi spun toți – e acolo prin ei. Care sunt mâinile lui în a face bine. 

Adevărul nu este numai o formă de rostire verbală a cuvintelor care luminează viața oamenilor. Adevărul sunt și faptele care Îl aduc pe Hristos în inima aproapelui. Gesturile care sfidează în bine răul cotidian. Incredibila țesătură de curaj și mărturie a vieții dedicate lui Dumnezeu în smerenie și cumințenie. Adevărul este mereu de partea luminii și aduce lumină în bezna oricărei încercări de rănire a slavei lui Dumnezeu. Poate că de aici, de la asumarea adevărului, neostentativ și cu bun simț, trebuie să ne reclădim realitatea. Pentru că, în ciuda aparențelor, unde nu este bun simț, nici Duh Sfânt nu este. Duhul nu te obrăznicește și nici nu își acordă autorități false – prin abuzuri și neatenții. În Duhul Sfânt, excesul e străin și bucuriei. Pentru că fericirea este să împarți bucuria cu veselia fără ca vreuna să domine pe alta, ci știind că „plata voastră multă este în ceruri”. Fie să ne recăpătăm bunul simț de a fi fericiți!