Așa cum arată instituțiile academice de prim rang, precum Academia Americană de Pediatrie, până la vârsta de trei ani, copiii nu trebuie expuși la niciun fel de ecran, nici măcar indirect; între 3-6 ani, pot petrece între o jumătate de oră și o oră, acompaniați de părinți; între 6-12 ani, aproximativ două ore, dar tot cu un strict control parental. La adolescență și proporțional cu nevoile reale de dezvoltare intelectuală și afectivă ale tinerilor, timpul petrecut în compania dispozitivelor poate fi crescut până la 2-4 ore pe zi, cu prudență și discernământ, pentru a nu lăsa loc apariției unor comportamente adictive.

Așadar, fără niciun fel de ecran până la vârsta de trei ani, inclusiv ceea ce se numește expunere „indirectă”, prin care părinții urmăresc programe TV sau aplicații digitale pe PC, laptop sau tabletă, în prezența micuților, „publicul în scutece”, incapabili de a avea o reacție. Sau, ceea ce este și mai grav, derularea pe fundal a acestor programe și aplicații la care copiii participă involuntar. Până la vârsta de șase ani, se recomandă ca „digi-prichindeii” să petreacă între o jumătate și o oră pe zi, totdeauna în prezența părinților sau a persoanelor care îi îngrijesc, în niciun caz „bona digitală” – și doar cu scopul de a intra în legătură cu bunicii sau alți membri ai familiei aflați la depărtare și față de care familia nu are posibilitatea de a se vedea mai des, precum și pentru folosirea a ceea ce se numește „media educațională” sau „programele digitale educative”, a căror eficiență este tot mai mult pusă la îndoială, în raport cu relația directă cu persoanele umane și cu relația dascăl-ucenic derulată în plan fizic. 

Constatările recente arată că ideea de însușire a limbajului prin programe digitale este strict limitată, copilul învățând mult mai mult și mai ușor din relația cu adulții, în mod real, prin dialog și discuții, repetiție și memorare. Dimpotrivă, la bebelușii și copiii care petrec mult timp în fața ecranelor se observă întârzierea apariției și o defectuoasă dezvoltare a limbajului, un lexic redus, deficit de atenție, dificultăți de concentrare și de empatizare, probleme de socializare, comunicare și relaționare iar, mai târziu, la vârsta adolescenței, dificultatea de a iniția și susține dialoguri empatice, asertive, de a pune bazele unei prietenii benefice și care, în timp, să conducă spre o căsătorie fericită. 

Atât producătorii, având în vedere că timpul în fața ecranelor se convertește în bani, dar mai ales destinatarii, publicul și, în mod deosebit, copiii și tinerii, vor spune că este prea puțin. Și exact secunda în plus pe care și-o doresc face trecerea de la o folosire echilibrată la abuz și dependență susținute, precum spuneam de o întreagă știință de captare și concentrare a atenției asupra dispozitivelor, motoarelor de căutare, programelor, aplicațiilor sau rețelelor sociale extrem de atractive. 

Acumularea unor date clinice experimentale bogate, a noțiunilor tot mai largi de parenting responsabil, dezvoltarea cunoștințelor privind psihologia vârstelor și, mai ales, a particularităților ei la copil, cercetările tot mai laborioase, studiile aprofundate, metaanalizele longitudinale incontestabile, sintetizând acum o bogată literatură de specialitate însumând deja zeci de mii de studii și articole științifice și nu doar de popularizare, din locuri tot mai diferite ale lumii, arată că „ecranele au un efect dăunător asupra copiilor și, în special, asupra dezvoltării celor mici”[1].  Iar recomandarea consecutivă acestor constatări este de a feri copiii cât mai mult de tehnologie. 

Deși însuși Elon Musk spunea că prin inteligența artificială și prin tehnologia digitală  „invocăm demonul – singurul lucru pe care majoritatea mediilor de informare l-au preluat și, în general, scos din context”[2], atitudinea etică trebuie să fie una de discernământ. Morala creștină, o morală a „bunei socotințe”, promovează, în fiecare aspect al vieții umane – trupești și spirituale –, darul deosebirii sau capacitatea de a distinge, ca manifestare a unei puteri interioare de a observa și aprecia just lucrurile, fără prejudecăți, în conformitate cu natura și cu sensul lor ontologic. Sfântul Ioan Casian (+ 435), descriind virtuțile creștine, consideră „darul discernerii” a fi virtutea cea mai importantă din viața duhovnicească, în lipsa căreia chiar și cele mai intense eforturi ascetice pot fi ispitite și năruite. El este acea „via aurea”, „calea de mijloc” ce păstrează echilibrul între prea multele și prea puținele eforturi. Doar înaintând pe acest „drum de aur”, nevoitorul poate progresa moral. 

În baza acestei învățături duhovnicești creștine, trebuie subliniat un adevăr fundamental: nu lucrurile materiale sunt rele. Deci, implicit, nu tehnologia digitală este rea. Toate poartă în profunzimea lor un adânc sens duhovnicesc, o rațiune, un logos: acela de a fi suport pentru o bogată viață morală. Deci, nu tehnologia în sine este rea, ci greșită este relația de dependență față de ea, abuzul de tehnologie, adicția în raport cu ea, robia și împătimirea față de dispozitivele și programele digitale. Astfel, adevărata întrebare și provocare este: cum să îi ajutăm pe copiii noștri să nu cadă în această „robie digitală”?