Ura viscerală a cunoscuților influențatori ai opiniei publice care au reacționat la predica Părintelui Patriarh Daniel de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, nu este, dragii mei, doar un oarecare incident izolat sau scandal de presă. Este un simptom al cancerului necredinței și o reacție instinctivă a celor care, supuși tatălui minciunii, simt că-i arde adevărul. 

Iată cum cad măștile! Sub pretextul criticii, se aruncă invective și se linșează moral credincioșii, laolaltă cu păstorul lor. De când constituie pentru un jurnalist stigmatizarea noastră ca „vite” amăgite de un „șarlatan”, argument și gândire critică?

Paradoxal, pentru noi, aceste atacuri și nedemne lovituri sunt semnul cel mai clar că suntem pe drumul cel bun, iar Biserica nu și-a pierdut vocația sa profetică. E adevărat, e un drum strâmt și anevoios. Însă este drumul crucii și este mântuitor. Vai de cei care aleg ca, alături de mulțimile întărâtate, să arunce cu vorbele ca și cum ar fi pietre și să își calomnieze semenii lor pentru credința lor. 

Sus să avem inimile! Și să ne rugăm pentru patriarhul nostru și pentru toți păstorii: ierarhi, preoți și diaconi, pentru cinul monahal și pentru poporul cel binecredincios, precum și pentru vrăjmașii noștri, căci, asemenea lui Saul din Tars, nu știu ce fac și nici în ce țepușă izbesc cu piciorul (cf. Faptele Apostolilor 9, 5). 

+ Părintele Episcop Macarie al Episcopiei Europei de Nord