Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Secu este cunoscută şi sub denumirea de „Cipriota“, deoarece a fost adusă de domnitorul Vasile Lupu din Insula Cipru, unde se spune că a fost pictată între anii 1541-1546.

În perioada 1647-1718, icoana a stat în Biserica „Sfântul Nicolae“ din Cetatea Neamţului, supusă canonic, din 1646, de către acelaşi domnitor Mănăstirii Secu. În 1718, când Cetatea Neamţului a fost distrusă, din ordinul turcilor, în timpul domnitorului Mihail Racoviţă, odoarele Bisericii „Sfântul Nicolae“ au fost aduse la Secu, printre acestea aflându-se şi icoana Maicii Domnului „Cipriota“, ce va fi aşezată în biserica Schitului „Sfântul Nifon“ până în 1758, când este dusă în biserica cimitirului mănăstirii. Mult mai târziu, în 1876, icoana va fi aşezată în biserica mare a mănăstirii, unde se află şi în prezent.

La data de 20 iulie 1879, icoana a fost îmbrăcată în argint de boierul Nicolae Albu şi soţia sa, Maria, din Piatra Neamţ, şi tot în această perioadă, icoana va primi şi o strană lucrată din fier şi lemn bogat ornamentat, în stil baroc, în care se află aşezată şi astăzi.

Restaurată de specialiştii de la Putna şi Suceviţa

De-a lungul timpului, icoana a suferit mai multe modificări şi restaurări, cea mai importantă dintre acestea având loc cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în vremea arhipăstoririi Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, între anii 2003-2005. Lucrarea de restaurare a fost executată de un colectiv de specialişti ai atelierelor de Restaurare-Conservare, Patrimoniu de la mănăstirile Suceviţa şi Putna. Cu această ocazie, comisia de restauratori a decis îndepărtarea definitivă a îmbrăcăminţii din argint, pentru o mai bună punere în valoare a acestei opere de artă liturgică.

Pe data de 26 august 2005, icoana Maicii Domnului „Cipriota“ a fost adusă în procesiune de la atelierele de restaurare de la Mănăstirea Putna, fiind întâmpinată de vieţuitorii Mănăstirii Secu şi  de numeroşi credincioşi prezenţi la procesiune, care s-au închinat la icoană cu adâncă evlavie.

Bogatul tezaur religios, istoric şi artistic de la Secu

Ctitorie a uneia dintre cele mai înstărite familii boiereşti ale Moldovei de la începutul veacului al XVII-lea - familia marelui vornic Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche - şi sfânt lăcaş în care şi-au petrecut o parte a vieţii reprezentanţi de seamă ai Bisericii moldoveneşti, precum vrednicii de pomenire mitropoliţi Varlaam, Sava şi Ghedeon, Mănăstirea Secu a devenit, cu timpul, posesoarea unui tezaur de obiecte de cult - veşminte, manuscrise sau tipărituri - pe cât de numeroase, pe atât de valoroase din punct de vedere istoric şi artistic.

În Muzeul Naţional de Artă al României se află strălucitorul epitrahil al mitropolitului Varlaam, confecţionat în anul 1642 din mătase roşie, brodată cu fir de aur şi având pe partea din faţă reprezentări cu apostolii, cu Maica Domnului şi cu Sf. Ioan Botezătorul. Tot în acest muzeu se află şi un văl liturgic, lucrat din mătase roşie, dăruit mănăstirii de către soţia boierului Ureche, Mitrofana, în anul 1611. Cele mai multe piese ale vechiului tezaur de la Secu, peste 70, se păstrează însă în cadrul colecţiei de obiecte bisericeşti a mănăstirii, colecţie în care sunt expuse obiecte de cult, manuscrise, tipărituri, inclusiv „Cazania“ de la 1643 a mitropolitului Varlaam.

Biblioteca mănăstirii păstrează aproximativ 8 mii de volume

Biblioteca Mănăstirii Secu, ce poartă numele de „Biblioteca Sfântul Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei“, păstrează un număr de aproximativ 8 mii de volume. Un loc de seamă îl ocupă manuscrisele şi cărţile vechi: româneşti, slavone şi greceşti, majoritatea provenite din şcolile de copişti şi traducători ce au funcţionat în această mănăstire încă de la începutul secolului al XVII-lea. În Mănăstirea Secu exista o şcoală de traducători şi copişti de manuscrise condusă de Egumenul Dosoftei, şcoală în care a învăţat şi Varlaam, viitorul mitropolit al Moldovei, care mai târziu va traduce „Scara“ Sfântului Ioan Scărarul şi din scrierile Sfântului Efrem Sirul.

Printre cele mai vechi manuscrise păstrate în colecţia Mănăstirii Secu se găseşte Evangheliarul în limba slavonă, copiat în anul 1571 de Ioan Diac, după cum arată însemnările de pe el. Cartea dovedeşte faptul că vechimea Mănăstirii Secu se adânceşte mult în istorie, având rădăcini solide în Schitul lui Zosima, prima aşezare monahală din aceste locuri, înfiinţată prin anul 1530 pe Valea pârâului Secu. Acest odor de mare preţ este expus alături de un Liturghier din 1576, copiat, de asemenea, în limba slavonă şi legat în piele, ambele manuscrise fiind adevărate bijuterii caligrafice ale unor mâini iscusite, prin care Duhul Sfânt a lucrat spre folosul multor suflete smerite.

Sfântul Aer, dăruit mănăstirii de tatăl cronicarului Grigore Ureche

Printre toate obiectele de patrimoniu aflate în muzeul Mănăstirii Secu se remarcă, prin deosebita valoare artistică, Sfântul Aer dăruit mănăstirii de către ctitori, în anul 1608. Pe fondul roşu al catifelei broderiei este reprezentată, în fir de aur, scena punerii în mormânt a Mântuitorului. Întreaga broderie este mărginită de o fâşie de mătase verde, cu ciucuri de culoare roşie, şi este încadrată de o inscripţie în slavonă:

„Acest Aer, închipuirea Dumnezeescului trup al Domnului nostru Iisus Hristos, s-au făcut de robul lui Dumnezeu Nestor Ureche, mare vornic al Ţării de Jos, şi cneghina lui Mitrofana şi l-au dăruit Dumnezeescului locaş din nou ziditei sale mănăstiri ce se numeşte Secul, unde este hramul Tăerea cinstitului cap a Sfântului Slăvitului Prooroc şi Botezătorul Domnului, Ioan, pentru mântuirea sufletelor sale, a părinţilor şi a fiilor lor, în zilele binecredinciosului şi de Hristos iubitorului nostru Simioan Moghilă, voevod domnitoriu pământului Moldovei. Anul de la Adam 7116, iară de la Hristos 1608“.