De aproape șase secole, Moldova are o neînfricată mijlocitoare în icoana Maicii Domnului, numită „Îndrumătoarea”, primită în dar în 1429, de către evlaviosul domnitor Alexandru cel Bun, de la Împăratul Ioan al VIII-lea Paleologul. Unele consemnări străvechi adeveresc că odorul neprețuit al Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ este o reproducere a icoanei pictate în mod miraculos pe un stâlp al bisericii din Lida (oraş din Țara Sfântă, de unde se trăgea și Sfântul Mucenic Gheorghe), reprezentând chipul Născătoarei de Dumnezeu. Construirea sfântului locaș s-a făcut încă din primii ani de existență ai Bisericii creștine, pe vremea în care Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan propovăduiau cu mult zel misionar Evanghelia lui Hristos. Cei doi discipoli ai Mântuitorului au rugat-o pe cea care I-a dăruit trup omenesc Mântuitorului lumii să binecuvânteze, prin prezența sa, biserica nou temeluită. Ascultându-le cererea, Fecioara Maria i-a încredințat că le-o va împlini, dar nu le-a spus și cum. Mergând ei înainte, cu gândul că Maica îi va ajunge din urmă, au găsit în noul sfânt locaș chipul cel preafrumos al Preacuratei Maria, apărut în chip minunat pe un stâlp al bisericii. La scurt timp, a venit acolo și Împărăteasa cea mai aleasă decât cerurile; văzându-şi chipul şi pe poporul uimit de minunea săvârșită, a binecuvântat zidirea închinată Fiului ei, dar și acea icoană nefăcută de mână omenească, dându-i putere și tărie să facă minuni. Istoria nu consemnează în ce împrejurări sfântul odor din Lida a ajuns la Ierusalim; pe la mijlocul secolului al VII-lea, Gherman, cel care avea să devină patriarh al Constantinopolului, trecând prin orașul sfânt, a văzut icoana nefăcută de mână omenească a Născătoarei de Dumnezeu din Lida și i s-a închinat. Impresionat de chipul preafrumos al Maicii Domnului, Sfântul Gherman, pomenit în calendarul ortodox pe 12 mai, a căutat iscusiți iconari și le-a cerut să îi picteze o icoană cât mai fidelă celei pe care o văzuse. După ce i s-a împlinit dorința, Sfântul Gherman a luat icoana la Constantinopol, simțindu-o pe Maica Domnului mereu aproape, mai cu seamă în perioada grea ce avea să urmeze, când în Imperiul Bizantin s-a declanșat o aprigă luptă împotriva sfintelor icoane. Secole întregi, această icoană a vegheat strălucita capitală a Imperiului Bizantin, iar din prima jumătate a veacului al XV-lea, iată, prin voia Domnului, și-a găsit sălășluire în străvechea lavră a Neamțului, a cărui istorie, după unii cercetători, este mai veche decât însăși existența Moldovei ca stat independent.

După aproape 600 de ani „viețuire” a preafrumoasei icoane în vestita Mănăstire Neamț și multele minuni săvârșite aici, s-a creat o trainică legătură între Maica Domnului și monahii nemțeni. Evlavia și dragostea lor față de Împărăteasa Cerurilor se arată la fel de puternice ca și în lumea laică, poate chiar mai stăruitoare: monahii și-au încredințat viața şi mântuirea Maicii Preacurate, iar ea le veghează drumul către Împărăția Cerurilor.

Părinții călugări de la Neamț au simțit întotdeauna ajutorul neprețuit primit de la Maica Domnului: prin sfânta sa icoană, ea a păzit nu doar chinovia, ci întreg ținutul. Iubirii necurmate vădite de Împărăteasa cea preabună, monahii s-au străduit să-i răspundă după a lor putere – prin evlavie, prin impresionante slujbe și privegheri dedicate Preasfintei, dar și prin tipărituri ori imne liturgice închinate ei. De exemplu, în 1816, la Mănăstirea Neamț s-au tradus din greacă și s-au tipărit pentru prima dată în pământ românesc Canoanele Maicii Domnului sau Theotokarion, atribuite Sfântului Ioan Damaschinul, o capodoperă imnografică numită în Sfântul Munte Athos și Cartea celor 1000 de laude ale Maicii Domnului. În prefața intitulată „Cuvânt către binecredincioșii cititori”, Arhimandritul Silvestru, starețul de atunci al Mănăstirii Neamț, socotea că respectiva culegere de Canoane constituie un dar neprețuit pentru neamul românesc căci, prin citirea lor monahii, preoții, dar și poporul credincios vor „câștiga de ajutătoare pe Împărăteasa atotputernică”.

Tot o reverberație a dragostei monahilor nemțeni pentru Născătoarea de Dumnezeu o reprezintă și preocuparea multora dintre ei de a-i compune alese imne liturgice. Să-l amintim pe Iosif Protopsaltul, contemporan cu Sfântul Paisie Velicikovski, care i-a dedicat Maicii Domnului mai multe cântări. O cronică mănăstirească de pe timpul starețului Dometian glăsuiește așa: „În vremea stăreţiei sale, foarte mult era împodobită această mănăstire cu părintele Iosif Shimonah Protopsalt, carele au alcătuit Anixandarele cele mari, vreo câteva heruvice, axioane şi alte cântări…”. Tot la Mănăstirea Neamț au viețuit alți remarcabili protopsalți ai veacului al XIX-lea: Visarion Duhovnicul, Nichifor Protopsaltul, Zosima Monahul. Toți au creat o adevărată școală de compozitori de axioane recunoscută în întreaga Românie, dar și în întregul spațiu ortodox. Mărturie stau cele peste 20 de axioane identificate în Biblioteca Mănăstirii Neamț sau în alte colecții muzicale din țară. Avem de-a face, cred, cu o dovadă incontestabilă a evlaviei poporului român față de Maica Domnului, dar și cu o însemnată contribuție a tradiției liturgice nemțene la îmbogățirea cultului marial panortodox. În anul 1933, prin osteneala iscusitului zețar Gamaliil Păvăloiu, a ieșit de sub teascurile tiparniței nemțene o altă carte dedicată Născătoarei de Dumnezeu: „Viața Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu și istoricul sfintei sale icoane”.

Iată doar câteva mărturii asupra felului în care monahii nemțeni au dat răspuns unei iubiri nețărmurite arătate de atâtea veleaturi de Maica Domnului. Mai adăugăm la acestea faptul că patru din istoricele schituri ale lavrei nemțene (unul dintre ele fiind actuala Mănăstire Sihăstria) au hramurile dedicate sărbătorilor mariale, ca și mai toate parohiile din ținutul învecinat Mănăstirii Neamț.

Având în vedere această dragoste pe care Maica Domnului o arată din sfânta sa icoană, aflată de șase secole în patrimoniul lavrei nemțene, față de monahi, cler și popor, Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe, prin decizia din 24 mai 2018, a statornicit ca în fiecare an, pe 9 iulie, să se proslăvească în chip sărbătoresc Sfânta icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț. Astfel, ziua de 9 iulie a devenit o binecuvântată pecetluire a dragostei pline de recunoștință arătată de toți românii, iar de nemțeni, în mod special, Fecioarei Maria, ca răspuns a nepământenei sale iubiri și ocrotiri revărsate necontenit față de întreg neamul și pământul nostru românesc.