Icoana Maicii Domnului din Novgorod
Icoana Maicii Domnului a fost pictată de Sfântul Petru, Mitropolitul Moscovei, în timpul șederii sale ca egumen al unei mănăstiri de pe râul Rata, la hotarul Malyi Dvoreț.
Icoana Maicii Domnului din Novgorod este prăznuită pe 20 decembrie.
Icoana Maicii Domnului a fost pictată de Sfântul Petru, Mitropolitul Moscovei, în timpul șederii sale ca egumen al unei mănăstiri de pe râul Rata, la hotarul Malyi Dvoreț. În timpul persecuțiilor, uniații au jefuit Mănăstirea Novgorod, iar icoana a fost mutată de către ieromonahul Iacov la Mănăstirea Eleț-Cernigov.
Mai târziu, Episcopul Antonie (Stakovski) de Cernigov l-a binecuvântat cu această icoană pe Simeon, organizatorul Mănăstirii Suroj (Episcopia Cernigov). La data de 14 august 1677, în timpul unei procesiuni cu icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, de la biserica veche la cea nouă, icoana a mijlocit nenumărate minuni.
Pe 25 iunie 1889, Mănăstirea Kamenski a fost învăluită de o furtună violentă, însoțită de tunete asurzitoare și fulgere înspăimântătoare. Un fulger a lovit cu forță cupola Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul mănăstirii. În scurt timp, cupola cea mai înaltă a bisericii a fost cuprinsă de flăcări. Înspăimântați fiind, credincioșii s-au adunat și au săvârșit un acatist în fața icoanei Maicii Domnului. În timp ce se rugau, un alt fulger a lovit candelabrul, răspândind focul în toată biserica. Înspăimântați, oamenii au ieșit afară și au continuat să se roage. După o perioadă de timp, focul s-a stins singur, iar când au intrat în biserică, credincioșii au descoperit icoana nedeteriorată, spre surprinderea tuturor.
Icoana Maicii Domnului este așezată spre închinare în Mănăstirea Novgorod-Seversky, din eparhia Cernigov.
Care este prima icoană a Mântuitorului?
Icoana Maicii Domnului Vimatarissa (Altarița) de la Mănăstirea Vatoped
Traducere și adaptare:Sursa:Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro