Cel care în lume se numea Paraschevas Kotoumopoulos, fiul lui Stavros și al Melpomenei, se trăgea din Rumelia[i] de Răsărit. S-a născut în 1902 în satul Pirgos, care astăzi aparține Bulgariei. Familia sa a venit în Grecia și Paraschevas, atunci când a ajuns la maturitate, a început să lucreze la o bancă.

Acolo a venit într-o zi un cuvios stareț athonit, ieromonahul Evghenie, de la Chilia Sfintei Treimi, care aparține de Marea Lavră și care se află mai sus de Karyes. Paraschevas atât de mult a fost impresionat atunci când l-a văzut, încât a alergat îndată ca să-l ajute. La sfârșit l-a rugat să-l aștepte două-trei zile ca să-și rânduiască treburile sale și apoi să-l ia cu el în Sfântul Munte. Și într-adevăr, Paraschevas și-a depus demisia, și-a aranjat treburile, și-a luat rămas bun de la rude și l-a urmat pe părintele Evghenie, care avea să devină în continuare și starețul său. A venit în Sfântul Munte în 1920 la vârsta de 18 ani. Obștea părintelui Evghenie era bună. Aveau tipic mănăstiresc și citeau toate slujbele în biserică. Nu treceau nimic cu vederea. La ceasuri suna clopoțelul. Își lăsau treburile lor, se adunau în biserică. Se îndeletniceau cu lucrările agricole, în special cu măslinii, alunii, grădinăritul, dar aveau ca rucodelie și confecționarea fesurilor călugărești.

Paraschevas s-a dăruit cu o râvnă mai presus de măsură în săvârșirea nevoințelor monahicești. Făcea ascultare desăvârșită. Astfel, în anul următor a avut loc tunderea lui în monahism și a fost numit Chiril. Se vede că încă din lume se nevoia și era foarte evlavios. Starețul său era foarte mulțumit de ascultarea lui, iar vecinii lui, toți câți mai trăiesc, îl socoteau un monah binecuvântat. Vorbesc despre el cu uimire: „Toată noaptea se ruga. Dormea numai două ceasuri. Postea foarte mult. Avea față de toți o purtare nobilă și plină de bunătate. Niciodată nu-l vedeai mâniindu-se atunci când era ocărât sau vorbit de rău. Era foarte smerit și atunci când se iveau neînțelegeri, el era primul care punea metanie și spunea «Iertați»”.

Odată, auzind niște tăietori de lemne hulind cele sfinte, a mers și a căzut la picioarele lor plângând. Aceia, văzându-l, s-au cutremurat și i-au cerut iertare, făgăduindu-i că altădată nu vor mai huli.

Alteori, atunci când muncitorii spuneau vreo glumă necuviincioasă, el îi ruga cu smerenie să se roage și să nu spună cuvinte urâte; apoi pleca discret. Nu-i certa, ci se străduia ca prin bunătate să-i aducă în simțire, trezindu-le mărimea de suflet.

Deși în timpul zilei se ostenea în lucrările obositoare ale chiliei, noaptea aprindea lampa cu gaz și citea. Din pricina oboselii adormea; nasul lui era mai tot timpul ars, fiindcă de îndată ce adormea, atingea lampa. Și astfel arzându-se, se trezea îndată. Avea dorință foarte mare de a învăța. Citea multe cărți patristice, de aceea dădea impresia că este un om cult; orice îl întrebau, el dădea răspunsurile potrivite.

Curăția sa, virtutea și evlavia sa l-au determinat pe starețul său să-l facă diacon la data de 4 ianuarie 1953. A doua zi a avut loc hirotonia sa în preot la vârsta de 51 de ani, împotriva voinței sale.

Ca preot era fără răutate, neprihănit, foarte evlavios. Liturghisea cu luare aminte și evlavie; citea Evanghelia foarte frumos și cu umilință. Liturghisea și la Protaton; tot el era și primul între preoți atunci când se făcea procesiune cu icoana „Axion Estin”. Atunci când era chemat la hramurile chiliilor, mergea cu multă bunăvoință; era întotdeauna serios. Cuvânt deșert nu ieșea din gura lui, nici nu judeca pe nimeni. Inspira respect și datorită virtuților sale strălucea ca o stea de dimineață.

Pentru toate acestea voiau să-l facă și duhovnic, dar el s-a lepădat, zicând: „Șapte duhovnici am văzut că au fost scoși din morminte neputreziți”.

Până la bătrânețile sale părintele Chiril s-a silit pe sine la postire, la rugăciune, la priveghere de toată noaptea. Însă ucenicul său, părintele Pavel, îl certa pentru că priveghea, dar el, din smerenie, nu spunea nimic. Căuta să-și facă nevoința în ascuns, ca să nu-l irite pe părintele Pavel și astfel acela să înceapă să strige.

A adormit la data de 12 iunie 1985, fiind în vârstă de 82 de ani. Toți părinții care l-au cunoscut se minunau de el. Toți mărturisesc că era foarte virtuos, unul dintre puținii părinți virtuoși din latura Karyes din ultima vreme.

Să avem binecuvântarea lui! Amin.

(Ieromonahul Eftimie Athonitul, Din tradiția ascetică și isihastă a Sfântului Munte, traducere de ieroschim. Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2016, pp. 98-100)