10 lucruri mai puțin cunoscute despre părintele Nicolae Steinhardt

Documentar

10 lucruri mai puțin cunoscute despre părintele Nicolae Steinhardt

    • Părintele Nicolae Steinhardt
      Părintele Nicolae Steinhardt (12 iulie 1912 – 30 martie 1989)

      Părintele Nicolae Steinhardt (12 iulie 1912 – 30 martie 1989)

Informații despre părintele Nicolae Steinhardt, evreul convertit la creștinism și botezat nu în cristelnița de cupru, ci după gratiile de fier ale închisorii de la Jilava.

Vă prezentăm zece lucruri pe care, poate, nu le cunoșteați, despre părintele Nicolae Steinhardt, Eseistul, juristul și scriitorul român intrat în monahism, mai târziu, la Mănăstirea Rohia:

1. Nicolae Aurelian Steinhardt s-a născut în cartierul Pantelimon din București într-o familie evreiască. Tatăl său era directorul unei fabrici de mobilă și cherestea.

2. În școala primară, deși era singurul elev de confesiune mozaică din clasa sa, a dorit să participe la orele de religie, de la care nu lipsea niciodată.

3. A urmat facultatea de drept, iar în anul 1936 și-a susținut lucrarea de doctorat în drept constituțional, cu lucrarea „Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit”.

4. În 1958 este arestat filosoful Constantin Noica, din grupul său de prieteni făcând parte și Nicolae Steinhardt. Pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Noica, este condamnat în „lotul Pillat-Noica” la 12 ani de muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea totală a averii personale, sub acuzația clasică de „infracțiune de uneltire contra ordinii sociale”.

5. Se hotărăște să se convertească la creștinism, iar în ziua de 15 martie 1960, într-o celulă din închisoarea Jilava, părintele Mina Dobzeu îl botează, naș fiindu-i Emanuel Vidrașcu, coleg de închisoare, fost șef de cabinet al mareșalului Antonescu.

6. Momentul Botezului este unul deosebit de important, marcându-i viața după ieșirea din închisoare și fiind episodul care a dat naștere testamentul său literar, intitulat „Jurnalul Fericirii”. Ziua Botezului este descrisă pe larg în paginile cărții:

„Eram sigur că nu voi rezista doisprezece ani şi că voi muri în puşcărie. Nu voiam să mor nebotezat. Domnul din nou mi-a venit în ajutor. În prima celulă în care am intrat la Jilava, primul om care mi-a vorbit a fost un ieromonah basarabean, Mina Dobzeu: de îndată ce i-am destăinuit dorinţa mea, nu a stat mult pe gînduri. Acolo, la Jilava, în camera 18 de pe secţia a doua (unde în două rînduri cursese sînge), am primit Sfîntul Botez. (…) Botezul, hotărît pentru ziua de 15 martie 1960, are loc aşa cum stabilisem. Părintele Mina alege momentul pe care-l socoteşte cel mai potrivit: la întoarcerea «de la aer», cînd caralii sunt mai ocupaţi, cînd agitaţia e maximă. (…) Doi dintre deţinuţi, complici, trec în dreptul vizetei, s-o astupe. S-ar putea în orice clipă să vină gardianul să se uite, dar acum, cînd celulele, pe rînd, sînt scoase la plimbare ori aduse înapoi, e puţin probabil. La repezeală ― dar cu acea iscusinţă preoţească unde iuţeala nu stînjeneşte dicţia desluşită ― părintele Mina rosteşte cuvintele trebuincioase, mă înseamnă cu semnul crucii, îmi toarnă în cap şi pe umeri conţinutul ibricului (căniţa e un fel de ibric bont) şi mă botează în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. De spovedit, m-am spovedit sumar: botezul şterge toate păcatele. Mă nasc din nou, din apă viermănoasă şi din duh rapid. (…) (Dacă voi ajunge să scap din închisoare cu bine, urmează, pentru taina mirungerii, să mă prezint la un preot al cărui nume îmi este dat de părintele Mina; numele acesta aveam să-l uit şi apoi să mi-l reamintesc)” (Jurnalul Fericirii, ed. 2008, pp. 167-169).

7. După Jilava, mai trece prin închisorile de la Gherla, Aiud, iar în luna august a anului 1964 este eliberat. Imediat după eliberare, merge la la schitul Dărvari din București și își „pecetluiește” Botezul prin Taina Mirungerii și se împărtășește cu Trupul și Sângele lui Hristos.

8. După moartea tatălui său, dorește să se retragă într-o mănăstire. Ajuns la Rohia în anul 1978, rămâne aici cu ascultarea de bibliotecar, iar peste doi ani este tuns în monahism de către episcopul Iustinian Chira. Organizează cele 23.000 de volume din biblioteca mănăstirii, participă la slujbe și își continuă activitatea literară.

9. A suferit, spre sfârșitul vieții, de angină pectorală – o durere puternică în piept, cauzată de reducerea fluxului sanguin (și a aportului de oxigen) către mușchii inimii.

10. În martie 1989 decide să meargă la București, pentru a consulta un medic specialist în cardiologie, însă înainte de îmbarcare, suferă un infarct și este dus de urgență la spitalul din Baia Mare, trecând la Domnul câteva zile mai târziu, pe 30 martie 1989.