Cel mai sacru munte din Moldova este Ceahlăul, numit şi „Athosul românesc”. Parcă nu întâmplător forma masivului central, care domină toată zarea, este ca o uriaşă catedrală, platoul superior asemănându-se cu masa altarului, iar vârful Toaca și stânca Panaghia (din grecește: Cea întru tot Sfântă Maica Domnului) par a fi turlele bisericii. În plus, Ceahlăul este singurul munte din ţară cu hram bisericesc la 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului.

În jurul muntelui au existat, din cele mai îndepărtate timpuri, numeroase schituri sau peșteri cu sihaștri, călugări și călugărițe. Unele au fost mistuite de foc, de avalanșele de zăpadă sau de stâncile prăvălite peste ele. Mănăstirea Durău e singura care a supraviețuit timpurilor.  

Sihăstria lui Silvestru, una dintre cele mai importante în vechiul Ceahlău

Documentele ne spun că prima aşezare monahală de pe Muntele Ceahlău a fost Sihăstria lui Dragoş, întemeiată încă din secolul al XIV-lea şi continuată în secolul următor cu Sihăstria Ceahlăului, unde, în locurile cele mai înalte şi mai izolate, au trăit cei mai aleşi sihaştri, între care Cuviosul Simeon. Bisericuţa de lemn construită de el a fost distrusă de o avalanşă în anul 1704. După câţiva ani, pe acelaşi loc, a fost ridicată Sihăstria Cerebuc, ai cărei călugări au păstrat, până la începutul secolului XX, tradiţia de a trage clopotul şi de a bate toaca de pe vârful muntelui.

O zonă bine populată de sihaştri şi monahi în secolele XV-XVIII a fost valea pârâului Schit. Aici au exitat două vechi sihăstrii: Sihăstria lui Silvestru, întemeiată în secolul al XV-lea ‒ una dintre cele mai importante în Ceahlău ‒, şi Schitul Peon, pe locul căruia hatmanul Gheorghe a zidit în 1639 o bisericuţă, fortificată apoi cu zid de piatră şi turnuri de apărare și transformată în curte boierească, denumită „Palatul Cnejilor”.

Între Hangu și Borca, Valea Bistriței se numea Valea Călugărilor

Spre izvoarele pârâului Schit a fost întemeiată în secolul XVII Sihăstria Melania, devenită apoi Schitul Durău, a cărei primă bisericuţă de lemn a fost strămutată în satul Dreptu - Borca, iar cea de-a doua, în satul Poiana Largului, comuna Poiana Teiului (arsă, din nefericire în anul 2011). În anul 1835, prin migrarea maicilor spre marile mănăstiri de la Văratec şi Agapia, schitul de la Durău a fost transformat în schit de călugări.

În Ceahlău s-au nevoit şi multe călugăriţe, între care schimonahia Sofia, care a întemeiat mai sus, pe pârâul Răpciuniţa, în secolul al XVII-lea, Sihăstria Sofia, cea mai importantă aşezare de maici din zonă. Amintim și Sihăstria Cuvioasei Casiana, din secolul al XVIII-lea, desființată în secolul al XIX-lea. Valea Bistriţei, între Hangu şi Borca, se numea Valea Călugărilor, datorită mulţimii monahilor împânziţi în toate locurile retrase şi liniştite.

***

Au viețuit în smerenie și în nevoință, slobozind rugăciune neîncetată din inimi curate și fierbinți. I-au iubit pe toți, dar mai presus, L-au iubit pe Dumnezeu, lângă Care acum se odihnesc și se desfătează. „Urmele” lor au rămas adânc încrustate în numele locurilor de pe Ceahlău, pe poteci și în aerul tare al înălţimilor. Să avem cu toții parte de rugăciunile și mijlocirea tuturor sihaștrilor nevoitori în Ceahlău!

(Sursă de documentare: „Biserici vechi de lemn din ţinutul Neamţ”, dr. Elena Florescu, dr. Marina Sabados, Cornel Miftode, Editura C.M. Imago, Piatra Neamţ , 2012)