Astăzi sunt copii și tineri care au bunici și părinți care n-au mers la Biserică, nu s-au spovedit și povara tuturor acestor păcate neridicate de Hristos apasă pe umerii acestor copii. Ei, acești copii au de făcut ce n-au făcut părinții. Când ei încep să se ducă la Biserică, să se spovedească, încet, încet ceva se schimbă și cu părinții. Părinții se cunună, părinții se spovedesc, bunicii nu mor fără spovedanie. (...)

Vă rog să faceți cel mai mare gest de dragoste posibil: nu lăsați muribunzii să plece nespovediți! Am întâlnit situații îngrozitoare. Întreb: „Ați chemat un părinte?”. „Nuuu, că nu voiam să știe că moare...”. „Dar câți ani avea?” „84” „Și ce crezi că putea să creadă, la 84 de ani, cu tubul pe nas, în spital?” „Poate mai trăia măcar o săptămână…” Și? Crezi că Domnul l-ar fi ucis? Poate mai trăia chiar un an, doi ani. Sfânta Împărtășanie dă viață. Sfânta Spovedanie, iertarea tuturor relelor din viața noastră aduce viață, aduce vindecare, să știți. Face minuni iertarea. Sunt oameni care s-au vindecat de cancer, iertând lucrurile acelea de neiertat care li s-au întâmplat în viața lor. Așa că să îndrăznim să spunem: „Hai să aducem un Părinte!” și să-l ajutăm pe cel ce moare ca măcar acum să se pregătească pentru marea întâlnire și, mai ales, să nu fie singur în marea trecere!

(Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, volumul II, Editura Doxologia, Iași, 2009, p. 288)